Fără categorie

Încă un proiect în domeniul sănătății este implementat de Consiliul Judeţean Giurgiu: Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă va fi modernizat cu fonduri europene

foto 1Preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, şi directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, Liviu Muşat, au semnat, marţi, 22 octombrie, contractul de finanţare pentru proiectul „Reabilitare, modernizare, extindere şi dotare Ambulatoriu din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Giurgiu”.
Proiectul a fost depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 şi are o valoare de peste 10 milioane de lei.
marian mina„Este un moment foarte important, atât pentru Consiliul Judeţean Giurgiu, cât şi pentru mine, ca preşedinte al acestei instituţii.
Îi mulţumesc domnului Liviu Muşat pentru întreg sprijinul acordat, pentru că este, cu adevărat, un prieten al judeţului nostru Le mulţumesc tuturor colegilor din echipa de proiect, rolul meu ca preşedinte a fost acela de a le solicita să-l scrie şi să-l depună, astfel că meritul privind întregul efort este al lor.
Giurgiu a devenit, de altfel, primul judeţ din regiunea Sud-Muntenia care reuşeşte să obţină fonduri europene pentru modernizarea Ambulatoriului unui Spital Judeţean.
Suntem mândri de acest lucru, dar mai ales suntem pregătiţi să trecem la următoarele etape ale proiectului prin care vor fi reabilitate, modernizate şi dotate 17 cabinete medicale şi alte 21 de spaţii ale Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, care, de altfel, va fi şi extins”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina.
liviu musat„Semnăm astăzi un contract important pentru judeţul Giurgiu dar şi pentru regiunea Sud-Muntenia. Este primul contract pentru un ambulatoriu al unui spital judeţean semnat pentru regiunea noastră. Vreau să felicit preşedintele Consiliului Judeţean, echipa pe care o coordonează, pentru modul în care întocmiţi şi propuneţi proiecte către finanţare. Sunteţi un exemplu pentru multe alte instituţii”, a declarat Liviu Muşat,directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia.
Managerul de proiect, Elena Dumitraşcu, a oferit mai multe informaţii despre proiect, precizând, astfel, că durata de implementare este de 36 de luni din care 24 de luni reprezintă execuţia lucrărilor.
elena 2„Principala activitate a proiectului o reprezintă Reabilitarea şi modernizarea construcţiei existente a clădirii ambulatoriului, în suprafaţa de 183 mp şi extinderea acesteia prin construcţia unui corp clădire P+1, cu toate specialităţile şi utilităţile necesare. Aşadar, prin proiect vor fi dotate 17 cabinete specifice şi 21 de spaţii din cadrul Ambulatoriului. De asemenea, s-a avut în vedere şi Modernizarea infrastructurii pentru îmbunătăţirea accesului fizic pentru persoanele cu dizabilităţi”, a completat Elena Dumitraşcu.



Sursa:
giurgiupesurse.ro
Articol sursa: Încă un proiect în domeniul sănătății este implementat de Consiliul Judeţean Giurgiu: Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă va fi modernizat cu fonduri europene

Comentarii

comentarii