Fără categorie

Informații false, distribuite pe internet, de contestatarul primarului comunei Daia, Adrian Florin ȘERBAN

Acuzațiile tot mai dese și cuvintele grele aruncate în spațiul on-line de către contestatarul lui Adrian Florin Șerban, primarul comunei Daia, au fost motivul pentru care, de curând, pe contul său de socializare, acesta a postat recent un comunicat, pe care îl publicăm, integral, mai jos:
„În ultima perioadă, pe rețelele de socializare au apărut mai multe informații FALSE, denigratoare la adresa primarului, a unora dintre consilierii locali și a funcționarilor primăriei.
Sub numele fals de Mărciulescu Mihai, în calitate de președinte al unei asociații care pretinde că vă reprezintă, numitul Mărciulescu Dumitru (pentru că despre el este vorba), a făcut o preocupare constantă în a denigra primăria, primarul, unii consilieri locali și funcționarii primăriei, cu informații tendențioase postate pe contul (grupul) său de socializare.
Acestea au culminat într-o perioadă atât de sensibilă, cum a fost starea de urgență, cu două informații de o gravitate extremă care, dacă ar fi fost adevărate, ar fi atras răspunderea penală a primarului.
Astfel, pe 25 martie 2020 primarul a fost acuzat că a convocat o ședință extraordinară a Consiliului Local în holul primăriei, fără a se purta măști și fără a se păstra distanța, punându-se în pericol sănătatea participanților, dar și a funcționarilor din primărie.
În stilu-i caracteristic, pentru a-și susține diversiunea, Mărciulescu a postat și o fotografie de la o ședință din vara anului trecut în care apare fosta secretară a comunei, amănunt care i-a scăpat din vedere denigratorului.
Ședința respectivă s-a desfășurat într-adevăr la data de 24 martie 2020, dar cu purtare de măști și respectarea normelor de distanțare.
O altă informație falsă apărută în această perioadă și lansată cu scopul de a induce o stare de panică în rândul dumneavoastră, pentru care vinovat ar fi fost, evident tot primarul, a vizat distribuirea de măști de protecție locuitorilor comunei, nesterilizate și posibil INFECTATE cu virusul COVID-19.
Controlul efectuat de Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului Giurgiu, la solicitarea domnului Mărciulescu, a stabilit foarte clar că NU se pune problema contaminării măștilor, singura deficiență pentru care au aplicat AVERTISMENT și NU AMENDĂ CONTRAVENȚIONALĂ, a fost lipsa de pe fiecare mască a denumirii producătorului.
Dacă această soluție a organului de control a fost corectă, sau nu, puteți constata și dumneavoastră cumpărând o mască de protecție de la orice farmacie.
Eu am cumpărat și nu sunt nici măcar ambalate individual, nici vorba de a avea vreo specificație legată de sterilitate sau producător.
Pentru ambele informații postate ne-am adresat organelor abilitate!
Cine este de fapt personajul specializat în răspândirea de astfel de informații?
Pentru că pretinde că el își susține informațiile cu documente oficiale, vă prezentăm stimați cetățeni ai comunei Daia, documentul oficial care îl “califică” pe domnul Mărciulescu Dumitru ca falsificator cu acte în regulă:
Extras din Hotărârea Judecătoriei Giurgiu nr.612/15.03.2019:
” În baza art.396 alin 1,4 și 10 din Codul de procedură penală raportat la art.86 Cod Penal, stabilește pedeapsa de 6 LUNI ÎNCHISOARE în sarcina inculpatului MĂRCIULESCU DUMITRU, pentru săvârșirea infracțiunii de FALS ÎN ÎNSCRISURI sub semnătură privată prevăzută de art.322 alin.1 Cod Penal. În temeiul art.83 alin.1 Cod Penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art.84, alin.1, Cod Penal.
În baza art.404 alin3, Cod de procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra faptului că în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere impuse și al săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere SE POATE DISPUNE REVOCAREA AMÂNĂRII aplicării pedepsei și EXECUTAREA PEDEPSEI. ”

Așadar, Mărciulescu Dumitru este un infractor de drept comun pe care doar clemența instanței de judecată l-a scutit până în prezent de închisoare.
Ce credeți că a făcut acest individ?
Pentru că primăria este o năzuință sau o obsesie a lui mai veche, la alegerile locale din anul 2016 a candidat la funcția de primar al comunei, depunând la Biroul Electoral, liste de susținători pe care au ”semnat și morții”, situație ușor de constatat de orice instanță de judecată.
Cu astfel de ”susținători” nu ne îndoim că și programul lui electoral ar fi fost pe măsură.
Acesta este omul care încearcă să vă predea dumneavoastră lecții de moralitate, corectitudine și altele asemenea.
În cazul în care v-ați format o opinie, avem rugămintea să ne transmiteți răspunsul dumneavoastră la două întrebări:
1.Câtă încredere mai aveți în informațiile publicate de Mărciulescu Dumitru (Mihai)?
2. Vă simțiți reprezentați de Asociația Civică a comunei Daia, compusă din :
Mărciulescu Dumitru – președinte
Buzică Mihai
Dragomir Marius-Angel
Mareș Florea
Frank Cristian?”, se arată în comunicatul semnat de primarul comunei Daia, Adrian Florin Șerban. 
N.R. – Fotografiile sunt preluate de pe facebook și însoțesc comunicatul postat de primarul comunei Daia. 
(Jurnal)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Informații false, distribuite pe internet, de contestatarul primarului comunei Daia, Adrian Florin ȘERBAN

Comentarii

comentarii