Preşedintele Klaus Iohannis, a declarat, vineri, că PSD rămâne un adversar puternic cu care PNL trebuie să se lupte şi ar fi cea mai mare greşeală ca social-democraţii să fie subapreciați. Iohannis le-a transmis liberalilor că oamenii așteaptă soluţii de la PNL şi a precizat că vrea un guvern instalat cât mai rapid. Şeful statului a explicat că este adeptul alegerilor anticipate, dar acestea sunt aproape imposibil de realizat.

Președintele Klaus Iohannis și președintele PNL Ludovic
Orban, însoțiți de alți lideri liberali, au mers printre brașoveni, în drumul
spre Adunarea Regională a organizațiilor PNL din regiunea Centru. Oamenii,
veniți în număr mare, au dat mâna cu președintele României și au făcut
fotografii cu acesta. Șeful statului a fost solicitat să semneze autografe pe
cea mai recentă carte pe care a scris-o. La rândul său, Ludovic Orban, născut
în Brașov, s-a întreținut amical cu localnicii veniți să îi întâmpine pe
liberali.

Adunarea Regională de la Brașov, la care au participat 2000
de liberali,  a fost prima reuniune a
liberalilor împreună cu șeful statului, după succesul moțiunii de cenzură
împotriva Guvernului Dăncilă.  ”S-a
produs o nouă minune: moțiunea de cenzură a trecut prin Parlament! Foarte mulți
dintre voi, în frunte cu Ludovic, ați muncit săptămâni, luni de zile pentru
acest rezultat. Ați muncit, ați reușit să convingeți întreaga opoziție din
Parlamentul României și împreună ați reușit! Felicitări”, a fost mesajul
președintelui pentru liberali. El a reamintit că la consultările de la Cotroceni,
PNL a anunțat că este pregătit să preia guvernarea.

Nu vor exista tăieri de salarii și pensii

Klaus Iohannis le-a vorbit liberalilor despre perioada grea
care urmează. ”Iohannis va intra în campanie împotriva PSD”, a afirmat șeful
statului. ”PSD-ul rămâne un adversar puternic cu care trebuie să ne luptăm în
numele românilor de bună-credință! PSD-ul este puternic înșurubat în
instituţiile statului,  în consilii
județene, în primării, în consilii locale. Nu subapreciați acest adversar. Ar
fi cea mai mare greșeală ”, a spus şeful statului.Acesta susţine că românii aşteaptă de la liberali soluţii
pentru perioada următoare.”Românii aşteaptă de la noi soluţii pentru o guvernare
eficientă, pentru o guvernare care să vină pentru România şi pentru români.
Asta trebuie să livraţi, voi împreună cu mine. Aşa vom face”, a mai spus
Iohannis.

Preşedintele a spus că PNL trebuie să se pregătească foarte
bine şi pentru alegerile locale şi parlamentare, ”care pot avea loc la termen
su mai repede”. ”Acum nu este posibil să facem anticipate imediat. Vă explic de
ce. Dacă acum am încerca un astfel de demers, acest guvern eșuat, derutat,
demis, Dăncilă ar rămâne la butoanele Guvernului până în primăvară. Asta ar fi
o adevărată catastrofă națională. S-ar crea un haos de nedescris, ar face praf
toți banii, ar face praf toate sistemele. Așa ceva este, pur și simplu,
exclus!”, a explicat șeful statului.

Acesta a mai precizat că vrea un guvern PNL sau în jurul PNL
care să fie instalat cât mai repede. Șeful statului a afirmat răspicat că
liberalii nu vor tăia pensii și salarii. ”Deja, ieri, în Parlament, de la
tribuna Parlamentului s-a lansat prima sperietoare mincinoasă marca PSD şi de
aceea, dragii mei, vă spun vouă şi tuturor românilor: nu vor exista tăieri de
salarii şi pensii!”, a afirmat Klaus Iohannis.

Iohannis și PNL au învins PSD

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat că  România are nevoie de oameni de stat, care să
pună în primul plan interesul României și interesul fiecărui cetățean român.
”Vremea minciunii a trecut, dragii mei. Vreme hoției a trecut, dragii mei.
Vremea improvizațiilor și a cârpelilor a trecut, dragii mei”, a fost mesajul
lui Ludovic Orban.

Acesta a afirmat că ”PSD și-a bătut joc de România în
ultimii trei ani de zile”. ” La capătul a 3 ani de luptă trebuie să declarăm un
lucru clar, președintele Klaus Iohannis și Partidul Național Liberal au învins
decisiv PSD, ieri”, a afirmat Orban, în aplauzele liberalilor. ”Avem de dat cea
mai importantă bătălie dintre toate – bătălia pentru realegerea lui Iohannis în
funcţia de preşedinte al României. Să facem o campanie cum nu am făcut
niciodată”, a mai spus Orban.

Acesta a explicat că perioada care vine este dificilă. Orban
a afirmat că puterea este dată formaţiunilor politice pentru a lucra în
interesul public, nu în interesul clientelei.”Această putere trebuie folosită
de Partidul Național Liberal, pentru a garanta fiecărui român că orice leu pe
care îl plătește la bugetul de stat va fi cheltuit pentru a realiza lucruri
care să crească calitatea vieții în România”, a fost mesajul lui Ludovic Orban.
”Trebuie să le garantăm românilor că nicio decizie nu se va mai lua fără o
dezbatere în societate”, le-a transmis Orban liberalilor.

Acesta a precizat că îi este foarte uşor să facă campanie
pentru Klaus Iohannis. ”Klaus Ioahnnis, are toate datele necesare, toate
calitățile necesare, pentru a gira cea mai importantă funcție în stat și pentru
a da direcția corectă pentru România. Klaus Iohannis, în 5 ani, a arătat că are
capacitatea de a utiliza aproape singur, într-o bătălie inegală cu un PSD cum
nu a fost niciodată, a reușit  să
oprească orice rău care putea  fi
săvârșit României și a reușit,  în final,
să învingă, alături de noi decisiv, Partidul Social Democrat”, a explicat
Ludovic Orban.



Sursa: http://giurgiu-tribune.ro/
Articol sursa: Iohannis și PNL au învins PSD. Ce urmează după moțiunea de cenzură?

Iohannis și PNL au învins PSD. Ce urmează după moțiunea de cenzură?

Comentarii

comentarii

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com