cover ldir

„Let’s do it, Romania!” revine cu o nouă zi de curățenie națională pe 21 septembrie 2019, activitate desfasurata în 26 de județe, printre care și Giurgiu, România alăturându-se astfel celor peste 100 de țări care fac curățenie în aceeași zi. ”Ne-am propus ca și anul acesta să ne alăturăm mișcării globale Let’s do it, World! și să facem din nou curățenie în România alături de voluntarii noștri. Anul acesta, împlinim 9 ani de la prima acțiune și ne bucurăm să sărbătorim împreună, pentru o Românie mai curată”, a declarat Ștefan Buciuc, președintele Asociației ”Let’s do it, Romania!”.
În 2018, pe 15 septembrie, la nivelul județului Giurgiu, acțiunea de curățenie generală s-a finalizat cu peste 14.000 de saci plini cu gunoaie. Peste 11.000 de voluntari s-au implicat în lupta împotriva uneia dintre cele mai acute probleme de mediu – deșeurile. La curățenie au participat peste 40 de primării, copii cu profesori şi parinţi din școli din tot judeţul, instituții județene, ong-uri, sute de angajați ai Poliției, Pompierilor, Jandarmeriei Române, precum și angajați ai penitenciarelor și deținuți, chiar şi copii si adulti din centre speciale. Cu totii s-au alăturat celei mai mari campanii de curățenie la nivel internațional, oferind un exemplu de spirit civic, de mobilizare pentru o cauză comună – colectarea deşeurilor abandonate în natură şi în spatiul public.
În județul Giurgiu, anul acesta de organizarea Zilei de Curățenie se ocupa Asociatia Prietenii de lângă tine, echipa ce a coordonat în judeţ acțiunile Let’s do it, Romania! din 2012 până în prezent.
Vă asteptam sambata, 21 septembrie, intre orele 09,00-12,00, pentru a duce traditia mai departe în cadrul proiectului “Ziua Națională de Curățenie 2019”- “Let’s Do It, Romania”!, eveniment organizat in municipiul si judetul Giurgiu de catre Asociația Prietenii de langă tine .
Va invitam sambata, 21 septembrie 2019, in intervalul 9,00-12,00, să scriem impreuna un nou capitol al zilei de curatenie la Giurgiu. Let’s Do It Again, Giurgiu!
Pentru înscriere contactati-ne pe giurgiu@letsdoitromania.ro
https://www.facebook.com/prieteniidelangatine/
https://www.facebook.com/LETSDOITGIURGIU/
“Ziua Națională de Curățenie” este un proiect inițiat în Estonia încă din anul 2008.  În edițiile desfășurate in Giurgiu, începand cu anul 2010,  am reușit să mobilizăm aproximativ 50 mii de voluntari, dintre care mai mult de jumatate erau tineri, autoritati judetene și primării din judet și am reușit să strângem mii de tone de deșeuri.
Hai să facem curățenie în toată țara. Într-o singură zi! Hai să facem curățenie în municipiul si judetul Giurgiu. Într-o singură zi!



Sursa:
giurgiupesurse.ro
Articol sursa: La Giurgiu, de “Ziua Națională de Curățenie” , mii de voluntari se unesc pentru o cauză comună – curățarea planetei de deșeuri

La Giurgiu, de “Ziua Națională de Curățenie” , mii de voluntari se unesc pentru o cauză comună – curățarea planetei de deșeuri

Comentarii

comentarii

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com