De vineri și pînă luni, caravana fotbalului românesc continuă cu etapa a 25-a, penultima din sezonul regulat. Etapa  debuteaza vineri cu o partida interesantă din duelul pentru cupele europene. Sepsi OSC va primi vizita Viitorului lui Hagi.  Derbiul rundei va fi însă, duelul dintre FCSB şi U.Crajova, de pe Naţional Arena, meci programat duminică seară,ambele formații cu gânduri mari în acest sezon. Foarte disputată se anunță a fi și partida de sâmbată seară, dintre Poli Iași și CFR Cluj.

Astra este „pe mâna ei”, cum se spune, având însă nevoie, obligatoriu, de un succes, în acestă runda , sâmbătă, de la orele 17,00, când primește la Giurgiu, vizita celor de la Hermanstadt. Un joc extrem de important, în care, din nou, giurgiuveni vor avea probleme de efectiv, Mrzljak și Bejan fiind suspendați de această dată, într-un final de campionat regulat în care, la toate meciurile din 2019 au fost probleme importante de efectiv, 2-3 titulari lipsind de fiecare dată. Vor reveni Cestor, Zoua și, sperăm, Begue, cel care a fost indisponibil la meciul de la Cluj din cauza unei accidentări.

În ultimul meci al etapei, luni de la ora 20.00, Concordia Chiajna va întînli pe teren propiu pe ultima clasată, FC Voluntari.

Programul etapei a 25-a

Vineri, 22 februarie

Ora 20.00 Sepsi OSK – FC Viitorul

Sâmbătă, 23 februarie

Ora 17.00 FC Astra Giurgiu –  FC Hermannstadt

Ora 20.00 CSM Politehnica Iași – FC CFR 1907 Cluj

Duminică, 24 februarie

Ora 14.00 Dunărea Călărași – FC Dinamo 1948

Ora 17.00 FC Botoșani – Gaz Metan Mediaș

Ora 20.00 FCSB – U Craiova 1948

Luni, 25 februarie

Ora 20.00 Concordia Chiajna – FC Voluntari


(function(d, s, id) {
var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0];
if (d.getElementById(id)) return;
js = d.createElement(s); js.id = id;
js.src = „//connect.facebook.net/en_GB/sdk.js#xfbml=1&version=v2.6&appId=1717431751829987”;
fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);
}(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));



Sursa:
obiectivgiurgiu.ro
Articol sursa: Liga 1: Programul etapei a 25-a

Liga 1: Programul etapei a 25-a

Comentarii

comentarii

Etichetat pe:    
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com