Fără categorie

Lucian Iliescu nu este Lucian…Iliescu!

Senatorul PMP Lucian Iliescu a anunțat că a depus un proiect de lege care prevede introducerea uniformei obligatorii în toate școlile. De asemenea, inițiativa legislativă prevede un ajutor anual de 350 de lei pentru părinți, în vederea achiziționării uniformei școlare.
Anunțul făcut de senatorul PMP:
Ieri am depus la Senat un proiect ce ține de introducerea uniformelor în școli, începând cu anul școlar 2020-2021, în contextul în care unele dintre școli și licee, deja au adoptat această practică.
Care ar fi avantajele introducerii uniformei în școlile din țară?
* Se micșorează diferențele dintre statutul social și contribuie la lichidarea situațiilor penibile în care copiii se simt frustrați de modul în care se îmbracă
* E mai simplu pentru părinți să își pregătească copiii pentru școală, cel puțin în primii ani de gimnaziu
* Uniforma școlară, potrivit psihologilor, reduce nivelul de violență și agresivitate în rândul elevilor.
* Consider că e un lucru bun și pentru părinți, astfel, pe parcursul anului nu vor fi nevoiți să reînnoiască periodic garderoba copiilor.
* Din punctul de vedere al profesorilor, uniforma școlară contribuie la disciplinarea elevului
* Se reduce posibilitatea de a întâlni la lecții elevi îmbrăcați necorespunzător mediului de învățământ școlar.
În sprijinul părinților m-am gândit să vin și cu un ajutor de la Stat pentru uniforme, în valoare de 350 de lei pe an, ajutor ce va fi dat la începutul Anului școlar.
Ce prevede expunerea de motive a proiectului
„Purtarea uniformei școlare are ca efect reducerea nivelului de violență și agresivitate în rândul copiilor.
După introducerea uniformei, conform datelor furnizate de poliție, rata incidentelor violente din școli a scăzut cu 34%, numărul bătăilor între elevi s-a diminuat cu 51%, incidentele cu tentă sexuală s-au redus cu 74%, posesia de droguri, cu 69% și actele de vandalism cu 18%.
S-a demonstrat statistic că purtarea uniformei școlare a determinat cu 12% mai puține incidente legate de armele de foc și cu 15% mai puține incidente legate de folosirea drogurilor, în raport cu școlile care nu purtau uniforme”. 
În încheiere, facem cuvenita precizare că în știrea de față avem de-a face cu o simplă coincidență de nume. Lucian Iliescu, cel care a venit cu propunerea legislativă amintită, nu are nimic în comun cu…Lucian Iliescu („El Capo” al municipiului, până acum 8 ani de zile). 
(Jurnal)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Lucian Iliescu nu este Lucian…Iliescu!

Comentarii

comentarii