Marți, într-o avanpremieră de excepție, actorii teatrului giurgiuvean, sub bagheta magică a regizorului și totodată a directorului Cosmin Crețu, au încercat și chiar au reușit o mare provocare. Un Shakespeare la care puțini giurgiuveni mai sperau că ar putea fi jucat la noi în oraș… Un ”Othello după Othello”, cum ne mărturisea însuși directorul teatrului. Un remake prezentat în format de abreviere la varianta originală, cu mult mai stufoasă, tocmai din dorința de a avea o mai mare priză la un public neinițiat pentru un asemenea gen de spectacole.
 O piesă cu actori tineri, frumoși, talentați. O adevărată carte de vizită pentru orașul Giurgiu, care ar merita, credem noi, mai mult interes din partea municipalității și de ce nu și câteva  facilități…În primul rând o locuință de tip ANL, de exemplu. Oare câți dintre ei fac naveta de la Capitală? Astfel actorii  ar putea fi încurajați să își întemeieze aici, în acest oraș, o familie. Sprijiniți să meargă, în cadrul unor proiecte instituționale,  în schimb de experiență, la Paris, Roma sau Madrid!
Aseară, 5 martie, tot ca o avanpremieră, directorul Cosmin Crețu ne-a anunțat, vizibil emoționat, că în curând îi expiră mandatul de la conducerea Teatrului.  În acest sens credem că noi, spectatorii, plătitorii de bilete, avem la rândul nostru un cuvânt de spus. Noi, cei care venim cu dragoste și respect la teatru, am dori ca Prefectura, Consiliul Județean, Primăria, Direcția de Cultură, să-i reînnoiască mandatul de director. E ca în fotbal. La un antrenor care a obținut rezultate favorabile, atrăgând de la un spectacol la altul , tot mai mulți fani, nu se poate renunța. Pentru că ce este bine făcut NU TREBUIE DEMOLAT! Continuitatea în muncă, rezultatele excelente ale demersului artistic, relația bună cu membrii colectivului – tot și toate sunt argumente ale construcției și nu ale demolării…În acest mod  vom putea  repune arta la  locul pe care îl merită, iubindu-i , și  respectându-i mai mult pe artiști! În consecință contractul managerului Cosmin Crețu poate continua, îmbogățindu-ne și bucurându-ne, ca și până acum, spiritele. 
Cu siguranță Othello a fost în același timp o avanpremieră la tot acest pachet de intenții ce le dorim cât mai curând împlinite. Mulțumim Dragă Will, mulțumim actori ai teatrului ”Tudor Vianu”, mulțumim Cosmin Crețu!
(Dr. Florin Moldovan)
 
 
 
 
 

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Marți seară, la Giurgiu, actorii Teatrului  ”Tudor Vianu”, au jucat Shakespeare!

Marți seară, la Giurgiu, actorii Teatrului  ”Tudor Vianu”, au jucat Shakespeare!

Comentarii

comentarii

Etichetat pe:                    
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com