Militari români și străini, oaspeți ai Primăriei Giurgiu

Primăria Giurgiu a fost gazda unei vizite de informare, astăzi, 17 iulie, organizată de o delegație româno-americană formată din militari americani specialiști în Afaceri Civile SUA (US Civil Affairs) și specialiști în cooperare civili-militari (CIMIC), de la Batalionul 1 CMIC al Statului Major al Forțelor Terestre. 
La întâlnire au participat primarul Nicolae Barbu, prefectul județului Giurgiu, Nina Carmen Crișu, cei doi viceprimari Ion Dragomir și Ionuț Cioacă alături de conducătorii instituțiilor care asigură siguranța și ordinea publică pe teritoriul județului și municipiului Giurgiu. 19905022_819284594899764_7913072460867421245_n20046360_819284428233114_4127441243428463331_n20046622_819284598233097_953848990042784025_n20108116_819284524899771_895678050497015637_n20155654_819284424899781_6321006628192508873_n

Prefectul județului i-a asigurat pe oaspeții americani că la Giurgiu autoritățile colaborează și cooperează în scopul asigurării securității și siguranței populației și că prezența trupelor americane, în tranzit, pe teritoriul municipiului, creează un sentiment de siguranță și nicidecum de teamă sau vulnerabilitate.

Edilul șef, Nicolae Barbu, le-a făcut oaspeților americani o scurtă prezentare a municipiului, legată de pozitionare, profilul economic și social, oportunitățile de dezvoltare, proiectele europene aflate în derulare, cooperarea cu vecinii bulgari și prezența în cadrul unor structuri naționale și internaționale. 

”Aș vrea să vă mulțumesc în numele administrației publice locale din Giurgiu și a cetățenilor pentru faptul că ne-ați făcut această vizită și pe viitor vă așteptăm cu drag la cât mai multe vizite de informare”, a conchis primarul Nicolae Barbu.

Activitatea a fost prevăzută să se desfășoare în cadrul exercițiului multinațional Saber Guardian 2017 (SG17) planificat de Comandamentul Forțelor Armate ale SUA din Europa (USEUCOM), condus de Forțele Armate ale SUA din Europa (USAREUR) și desfășurat în perioada 08 – 22 iulie. Aceasta are loc anual, începând cu anul 2013 prin rotație, pe teritoriile naționale ale Ungariei, României și Bulgariei.

(Jurnal)



Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Militari români și străini, oaspeți ai Primăriei Giurgiu