Ministrul Economiei Niculae Bădălău a avut luni, 4 martie, două întâlniri cu Antonio Campinos – Președintele Oficiului European de Brevete și Christian Archambeau – Directorul Executiv al Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală. Ambele întâlniri au fost organizate în marja conferinței “Viitorul proprietății industriale în Europa – provocări și perspective”, organizată de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene. 

Cu prilejul discuțiilor, Ministrul Niculae Bădălău s-a arătat convins de faptul că rezultatele Conferinței vor reprezenta un important punct de sprijin în ceea ce privește consolidarea proprietății intelectuale made in Europe, ceea ce va permite dezvoltarea prosperității pentru cetățenii europeni și menținerea competitivității antreprenorilor europeni.

În cadrul întâlnirilor cu cei doi înalți demnitari, Președintele Oficiului European de Brevete, Antonio Campinos și Directorul Executiv al Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, Christian Archambeau  Niculae Bădălău  a arătat faptul că printre reușitele Președinției României la Consiliul UE se numără şi finalizarea cu succes a negocierilor legate de Dosarul privind propunerea de modificare a Regulamentului 469/2009 privind certificatul suplimentar de protecţie a medicamentelor.  În ceea ce privește acest dosar, intenția Uniunii Europeneeste de a elimina dezavantajele concurențiale cu care producătorii de medicamente generice și biosimilare cu sediul în UE se confruntă pe piețele globale în raport cu producătorii din terţe state.

Referindu-se la importanța proprietății intelectuale la nivel național, Ministrul Economiei a menționat aportul benefic pe care proprietatea industrială îl are asupra dezvoltării economice şi progresului societăţii, în condițiile în care inovarea, cercetarea şi dezvoltarea se află printre priorităţile pe care le are în vedere Guvernul României, pentru a face faţă provocărilor curente şi a evoluţiilor de actualitate la nivel naţional şi global. El a declarat că Ministerul Economiei, care asigură coordonarea la nivel instituţional a OSIM, intenționează întărirea măsurilor şi a eforturilor catalizate pentru îndeplinirea acestor deziderate în mod efectiv.


Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Ministrul Economiei Niculae Bădălău, discuții la nivel înalt despre importanța proprietății intelectuale în cadrul Uniunii Europene 

Ministrul Economiei Niculae Bădălău, discuții la nivel înalt despre importanța proprietății intelectuale în cadrul Uniunii Europene 

Comentarii

comentarii

Etichetat pe:                        
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com