Miercuri seară, la emisiunea Dosar de politician a lui Silviu Mănăstire, pe postul  B1 TV, a fost invitat ministrul Eronomiei, Niculae Bădălău, președintele PSD Giurgiu. Un prim subiect a fost acela al capacității României de a gestiona resursele de gaz din Marea Neagră. În legătură cu acest lucru Ministrul Bădălău a precizat:   
În toată Europa interesul pentru gaze este extrem de mare. Cine are energia, dezvoltă o economie puternică ce aduce  bunăstare.
Întrebat dacă România are posibilitatea de a absorbi gazul din Marea Neagră și dacă avem consumatori pentru el, Niculae Bădălău a precizat : Sunt companii străine care vor să investească în România în transformarea gazului. Toată lumea încearcă să dezvolte o rețea. Avem o discuție cu sârbii în cazul în care vom avea o problemă cu Ucraina. Știți că Israelul are un off-shore extrem de dezvoltat, având resurse de gaz ( de curând descoperite – n.n.)  pe care le exploatează, dar pe care nu au unde să le vândă, pentru că zona nu le permite. Ei vor să vină și să facem un punct de descărcare în România. Ministerul le-a oferit pentru asta Șantierul Naval Mangalia. Discutăm deja să vedem cum ne legăm la conducta BRUA. Ei sunt extrem de interesați de acest proiect, a mai precizat ministrul Economiei.  
(Jurnal)
 

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Ministrul Economiei, Niculae BĂDĂLĂU, vorbește despre dezvoltarea unei afaceri a Israelului, cu gaz, în România

Ministrul Economiei, Niculae BĂDĂLĂU, vorbește despre dezvoltarea unei afaceri a Israelului, cu gaz, în România

Comentarii

comentarii

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com