Conform unei comunicări transmise de Agenția pentru Protecția Mediului Giurgiu, toți deținătorii sau titularii de autorizații de mediu sunt informați de faptul că a fost aprobat Ordinul nr. 1171/05.11.2018 privind aprobarea procedurii de aplicare a vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 967/15.11.2018.
Prezenta procedură reglementează condițiile de solicitare, de aplicare sau de respingere a vizei anuale și autorizației integrate de mediu, în acord cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 195/2005 din 22.12.2005 privind protecția mediului aprobată prin Legea nr. 265/2006 cu modificările și completările ulterioare.
„Având în vedere faptul că Autorizația de mediu și Autorizația integrată de mediu își păstrează valabilitatea pe toată perioada în care beneficiarii lor obțin viza anuală, toți titularii / deținătorii autorizației de mediu / autorizației integrate de mediu trebuie să solicite (viza anuală) la Agenția pentru Protecția Mediului Giurgiu, în fiecare an, cu minim 60 de zile înainte de ziua și luna în care a fost emisă autorizația de mediu sau autorizația integrată de mediu.
Precizăm că pentru derularea procedurii de aplicare a vizei anuale nu se percep taxe sau tarife.” se arată în informarea transmisă de APM Giurgiu.

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Modificări în legislația autorizațiilor de mediu

Modificări în legislația autorizațiilor de mediu

Comentarii

comentarii

Etichetat pe:                
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com