Niculae Badalau

În cadrul unei conferinţe de presă organizată joi, 11 octombrie, senatorul Niculae Bădălău, preşedintele PSD Giurgiu, a prezentat câteva concluzii legate de Referendumul pentru Familie ce a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute.
Liderul PSD Giurgiu apreciază că întrebarea a fost ambiguă, mulţi romani neînţelegând la ce se referă:
” Chiar dacă referendumul nu a trecut, aproape 3.600.000 de romani şi-au exprimat punctul de vedere. Mi-am dorit ca acesta să fie validat, din nefericire nu s-a întâmplat acest lucru. Este un semnal de alarmă şi în privinţa modului în care a fost organizat: nu a existat publicitate, întrebarea a fost formulată nefericit, lăsând loc la numeroase interpretări. Structurile noastre de partid nu s-au implicat în modul de desfăşurare al referendumului.
În judeţul Giurgiu am avut localităţi unde a fost o prezenţă bună, altele în care lumea nu a ieşit la vot. Cred că importantă a fost implicarea primarilor şi consilierilor locali. Unii primari au preferat să plece în concediu în acele zile şi acest lucru s-a văzut. „
Senatorul Niculae Bădălău apreciază că în perioada următoare va urma presiuni pentru legiferarea parteneriatului civil dintre persoane de acelaşi sex:
” Cu siguranţă o să urmeze o perioadă de presiune, avem 7 state europene în care este legiferata căsătoria între două persoane de acelaşi sex.
Personal nu am o problemă cu persoanele care vor să-şi trăiască viaţa într-un anumit fel, dar să o facă în dormitorul lor. Nu sunt şi nu voi fi de acord să poată înfia copii, ori să-i văd ţinându-se de mână pe stradă. Noi suntem o ţară creştină, iar eu cred în familia tradiţională dintre un bărbat şi o femeie”, a mai declarat liderul PSD Giurgiu.



Sursa:
giurgiupesurse.ro
Articol sursa: Niculae Bădălău, despre Referendumul pentru Familie

Niculae Bădălău, despre Referendumul pentru Familie

Comentarii

comentarii

Etichetat pe:                
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com