Fără categorie

Niculae Bădălău: Guvernanţii nu sunt pregătiţi să lupte cu epidemia de coronavirus

Niculae Badalau

Senatorul Niculae Bădălău, preşedintele PSD Giurgiu, consideră că în acest moment dezbaterile despre alegerile anticipate trebuie abandonate, situaţia la nivel global determinată de epidemia de coronavirus impunând o responsabilitate crescută din partea guvernanţilor.
Liderul PSD Giurgiu critică modul în care Instituţia Prefectului gestionează la nivel local această problemă, apreciind că suntem total nepregătiţi pentru o eventuală criză.
Declaraţiile senatorului PSD Giurgiu au fost făcute joi, 5 martie, în cadrul unei conferinţe de presă:

” În situaţia actuală, eu aş pune la îndoială şi alegerile localele, cu toate că nu ne permite Constituţia. Dar, dacă se va extinde virusul!? Pe mine m-au îngrozit imaginile din Italia cu blindate pe străzi, cu închis de şcoli, deci fenomenul e mult mai grav decât se încearcă să se ţină în România, la ei nivelul de responsabilitate e mai ridicat.
În România, fug din spitale, nu se declară, nu stau în carantină, la noi este mult mai complicat.
Una peste alta, aţi văzut ce se întâmplă în Grecia, probabil vom avea o problemă şi cu refugiaţii, vom avea o a doua mare criză.
La nivelul judeţul Giurgiu, măsurile de prevenire şi limitare a coronavirusului sunt foarte bune, foarte clare, dar inexistente. Instituţia Prefectului nu a făcut nimic în acest domeniu, deşi coordonează activitatea.
Să ne ferească Dumnezeu ca un singur român să moară din cauza acestor incompetenţi aflaţi la guvernare.
Nu ne aşteptam la o stingere a epidemiei. Noi sperăm că o să vină căldura şi virusul acesta la căldură dispare. Este o simplă bănuială. Nimeni nu ştie cum evoluează, nu există date ştiinţifice, noi ne rugăm: Doamne, dă căldura, că moare virusul! „, a mai declarat liderul PSD Giurgiu



Sursa:
giurgiupesurse.ro
Articol sursa: Niculae Bădălău: Guvernanţii nu sunt pregătiţi să lupte cu epidemia de coronavirus

Comentarii

comentarii