Noi măsuri privind pensiile. Unele ar putea fi “tăiate”…

Eugen Teodorovici a precizat că pensiile speciale vor fi incluse într-un pachet de măsuri care va fi discutat în prealabil în Guvern şi Coaliţie şi care trebuie corelat cu rectificarea bugetară.  
“Partea de pensii speciale este una dintre măsurile pe care Ministerul Finanţelor Publice o va propune într-un pachet de alte măsuri cu privire la modul în care banul public să fie cât mai bine cheltuit, într-un mod cât mai eficient, cheltuit acolo unde produce valoare adăugată în economie.(…) Eu văd oarecum corelată, ca şi moment, discuţia pe acest pachet de măsuri cu partea de rectificare bugetară, pentru a şti foarte clar care dintre aceste măsuri vor fi acceptate la nivel de Coaliţie şi pentru care trebuie să reglementăm în acest sens şi al căror impact va fi luat luat în calcul pentru ce a rămas din an şi pentru anii care urmează. Adică unele se pot lua pe termen scurt, pe termen mediu sau pe termen lung. Dar va fi o discuţie, a declarat Teodorovici pe  un post TV de televiziune.
Întrebat dacă se va introduce o impozitare progresivă a pensiilor de peste 10.000 de lei, ministrul Finanţelor a răspuns că sunt mai multe scenarii ce vor fi propuse spre discuţie.
Seful Finanţelor a mai spus că se discută inclusiv situaţia din administraţie , de pensionări la o vârstă “foarte scăzută”, după care persoanele respective rămân în sistem pe un post de funcţionar.
El a adăugat că este vorba despre câteva măsuri care vor avea totul estimat, şi bugetul, şi impactul social, şi cel bugetar.
Întrebat dacă ia în calcul tăierea pensiilor “nesimţite”, de peste 20.000 – 30.000 de lei, Teodorovici a răspuns că se ia în calcul “absolut tot, inclusiv această variantă”.
Ministrul Finanţelor a precizat că orice astfel de măsură se va aplica ţinând cont de toate prevederile legale în vigoare.
“Nu vom propune o măsură care să fie atacabilă din orice punct de vedere, pentru că, altfel, nu poţi aplica o măsură dacă are aceste slăbiciuni din punct de vedere legislativ”, a mai spus Teodorovici.
El a menţionat că măsurile vor fi prezentate public înainte de a fi reglementate şi că este posibil ca, odată cu rectificarea bugetară, să fie făcut un act în prealabil în care să fie prinse unele dintre măsuri.
(Sursa: Agerpres)
 

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Noi măsuri privind pensiile. Unele ar putea fi “tăiate”…

Comentarii

comentarii