Turism

Municipiul Giurgiu este un important port dunărean pe traseul coridorului de transport nr.9 Dunăre-Canal Rinn-Mein Dunau.

Este legat pe calea fluvială de 9 ţări, precum şi de Marea Neagră şi Marea Nordului.

Magistrala feroviară pan-europeană, care porneşte de la Ostende (Belgia), trece prin Berlin, Praga, Budapesta, Bucureşti, Giurgiu, Ruse, Sofia, Istambul şi, prin Salonic, face legătura cu Atena. Între Giurgiu şi Ruse se află singurul pod peste Dunare între România şi Bulgaria, pod care a fost construit între anii 1952-1954 şi a fost denumit simbolic “Podul Prieteniei”.

55 439 Podul Prieteniei1 300x200 Turism

Printre obiectivele turistice de interes ale municipiului Giurgiu pot fi menţionate ruinele vechii cetăţi medievale, Muzeul de istorie, Turnul cu ceas, monumentele

Turn giurgiu3 300x249 Turism

închinate eroilor Războiului de Independenţă şi al ostaşilor francezi căzuţi la Giurgiu în primul război mondial, catedrala “Adormirea Maicii Domnului”, Biserica “Înălţarea Domnului” şi Biserica “Buna Vestire” unde se păstrează pictura interioară originală realizată de Gheorghe Tătărăscu.

În judeţul Giurgiu există o zonă deosebit de atractivă pe raza comunei Comana.

Rezervaţia din  pădurea Comana este monument al naturii, un paradis al faunei şi florei specifice Câmpiei Dunării. Unicitatea rezervaţiei este datorată existenţei bujorului românesc, în luna mai desfăşurându-se aici “Sărbătoarea bujorului”. Cel mai de seamă monument din această zonă este mânăstirea Comana ctitorie a domnitorului Vlad Tepeş.

La Călugăreni, localitate istorică al cărei nume a depăşit de mult graniţele ţării, se poate vizita crucea lui Mihai, monument ridicat în anul 1993 cu prilejul sărbătoririi a 400 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a lui Mihai Viteazul.

În comuna Herăşti poate fi vizitată “Casa de piatră” construită de Udrişte Năsturel în secolul al VIII-lea unde funcţionează o secţie a Muzeului Ţăranului Român şi biserica Mihail şi Gavril ridicată la 1644, la Dobreni-Vărăşti ruinele curţii domneşti a lui Constantin Şerban, la Mironeşti-Gostinari ruinele palatului domnesc, ctitor Radu Şerban şi fiica sa Elena (soţia postelnicului Constantin Cantacuzino), şi cetatea dacică de la Popeşti-Mihăileşti.

Toate aceste obiective turistice amintesc de trecutul acestor meleaguri ca mărturie a evoluţiei şi continuităţii noastre în acest spaţiu.

Mausoleul Eroilor. Mausoleul a fost construit între anii 1926-1934 din iniţiativa filialei Societăţii „Cultul Eroilor“ din oraşul Giurgiu, după un plan al arhitectului State Baloşin. El este situat pe locul fostului cimitir al eroilor, aflat în parcul spitalului. În mausoleu sunt înhumate osemintele a 632 de eroi, dintre care 350 eroi români (identificaţi), 69 eroi germani (identificaţi) şi 213 eroi (necunoscuţi) decedaţi la Giurgiu, Naipu, Prunaru şi Bălăria sau în prizonierat în Bulgaria. Mausoleul este inscris la pozitia nr. 251, având codul GR-II-m-B-14877.02, în “Lista monumentelor istorice”, actualizată prin Ordinul ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2314 / 8 iulie 2004.

image0021 300x226 Turism