Fără categorie

Peste 120 de incendii în gospodării, de la începutul anului, soldate cu trei decese

De la începutul anului și până în prezent echipajele de pompieri din cadrul ISU Giurgiu au intervenit pentru stingerea a peste 120 de incendii în gospodăriile cetățenilor. În urma acestora, trei persoane, cu vârste cuprinse între 63 și 88 de ani și-au pierdut viața, iar șase au suferit arsuri, transmit, reprezentanții ISU Giurgiu, printr-un comunicat de presă.
Evenimentele în care s-au înregistrat victime s-au produs în localitățile Giurgiu, Puieni, Vieru, Ciorogârla, Bolintin Vale, Florești, Isvoarele, Comasca și Daia.

În cele mai multe cazuri, incendiile izbucnite în gospodăriile cetățenilor au avut ca și cauze probabile următoarele:

instalațiile electrice defecte;
coșul /burlanul de fum defect sau necurățat;
cenușă, jar sau scântei de la sistemele de încălzit;
sisteme / mijloacele de încălzire improvizate, defecte sau nesupravegheate;
focul deschis;
fumatul;
scurgeri / scăpări de produse inflamabile;
acțiunea intenționată.  

Pentru evitarea situațiilor în care este pusă în pericol viața persoanelor, facem un apel la responsabilitate din partea cetățenilor în ceea ce privește respectarea regulilor de utilizare a sistemelor de încălzire.
În fiecare an, înainte de utilizare, sobele, coșurile de fum și celelalte instalații de încălzire trebuie controlate, iar atunci când se constată defecțiuni, acestea trebuie înlăturate.
Folosirea sistemelor de încălzire cu improvizații, supraalimentate cu lemne sau lăsate nesupravegheate este interzisă. De asemenea, nu este permis ca în structura coșului de fum să fie zidite elemente combustibile ale acoperișului sau ale planșeului.
Lemnele de foc sau celelalte materialele care se pot aprinde trebuie să fie amplasate la o distanță considerabilă față de sobe, iar în fața ușilor de alimentare ale acestora trebuie așezată o tablă metalică destinată protejării împotriva scânteilor și cenușei.
Totodată, este interzisă aprinderea focului prin utilizarea benzinei sau altor lichide inflamabile.
Pentru prevenirea intoxicaţiilor cu fum și gaze toxice se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, în vederea semnalizării din timp a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.
În cazul în care, în locuință, se simte miros caracteristic de gaze trebuie deschise toate uşile şi ferestrele, nu trebuie aprinsă nicio sursă de foc, întrerupătoare sau aparate electrice. Toate aceste situații trebuie anunțate imediat la operatorul de distribuţie gaze.
NU LĂSAȚI COPIII SINGURI ACASĂ, nesupravegheați sau blocați, cu surse de aprindere, sobe, plite și aparate electrice în funcțiune!

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Peste 120 de incendii în gospodării, de la începutul anului, soldate cu trei decese

Comentarii

comentarii