Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Marian Mina, a declarat, marți, la finalul CEx al PSD, că nu are cum să fie de acord cu transferul lui Răzvan Cuc de la organizația PSD Giurgiu la filiala de Neamț a partidului, potrivit Mediafax.

Acesta a motivat că Răzvan Cuc nu a fost trecut pe primul loc pe listele PSD Neamț, ci a fost votat ca deputat pe listele PSD Giurgiu.

„Am aflat și eu acum cu surprindere că domnul Cuc face parte din organizația Neamț și nu am cum să fiu de acord, trebuie să-mi aleg foarte bine cuvintele ca să nu supăr pe cineva, nu am cum să fiu de acord cu această mutare, având în vedere că domnul Cuc nu a fost trecut pe listele PSD Neamț pe primul loc și nu a fost votat de cetățenii județului Neamț pentru a fi parlamentar, mi se pare nelalocul lui. Cred că a fost o înțelegere între domnul Cuc și domnul Arsene, dar nu-l învinovățiți pe domnul Arsene prea mult, este o banuială.(…)Cred că s-au purtat anumite discuții, domnul președinte mi-a spus că este de două săptămâni membru PSD”, a declarat Marian Mina, marți, la finalul CEx al PSD.

Întrebat dacă a știut despre această mutare a lui Cuc, președintele CJ Giurgiu a replicat: „nu, astăzi (marți – n.r.) am aflat în CEx”.

sursa: hotnews.ro



Sursa: giurgiu-acum.ro
Articol sursa: Președintele executiv al PSD Giurgiu spune că Răzvan Cuc nici măcar nu a înștiințat organizația că a plecat la cea din Neamț

Președintele executiv al PSD Giurgiu spune că Răzvan Cuc nici măcar nu a înștiințat organizația că a plecat la cea din Neamț

Comentarii

comentarii

Etichetat pe:                    
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com