Preţul energiei electrice va creşte cu până 8% de la 1 iulie 2017

smart_meter_1Prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici va crește cu până la 8% de la 1 iulie, potrivit deciziei Comitetului de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Președintele ANRE, Niculae Havrileț, anunța, în luna februarie a acestui an, că prețul energiei electrice pentru populație ar putea crește cu 1-2% de la 1 iulie, ca urmare a prețurilor foarte mari de pe bursă de energie din luna ianuarie.
De la 1 iulie, prețul final la electricitate pentru consumatorii casnici este format dintr-un tarif reglementat de ANRE, care are o pondere de 10% din prețul total, și dintr-o componentă care reflectă prețul din piața liberă, care are o pondere de 90%. Potrivit unui comunicat al ANRE, remis vineri Agerpres, componenta reglementată (10%) va scădea cu 5,16% iar cea de piață liberă (90%) va urca cu 8,53%.



Sursa:
giurgiupesurse.ro
Articol sursa: Preţul energiei electrice va creşte cu până 8% de la 1 iulie 2017