Fără categorie

Primarul Barbu este supărat pe Mina că investește un miliard de lei vechi în infrastructura județului în loc să-i dea pentru festivalul ”Marin Ghiocel”

 

Declaratia a fost făcută astăzi, în cadrul unei conferințe de presă susținută de primarul Nicolae Barbu.

Supărarea acestuia vine după ce președintele CJ, Marian Mina, l-a anunțat  că nu mai poate susține financiar acest festival, mai ales în condițiile în care costurile au crescut substanțial față de celelalte ediții.

Am dorit ca împreună cu Consiliul Județean să organizam in anul centenarului un spectacol așa cum se cuvine, în care festivalul să se întindă pe două zile, cum a fost și Cerbul de Aur, când, ultima seară să fie o seară destinată Centenarului, în care să aducem artiști, să facem o acțiune așa cum trebuie.

Costurile nu sunt mici. În fiecare an, festivalul Marin Ghiocel, cu tot ce înseamnă artiști, scenă, plus cheltuielile noastre cu tot ce aveam, duceau cam în jur de 200.000 de lei, pentru două zile. Am discutat, facem pe din două, ca anii trecuți. Anii trecuți a fost mai puțin, că nu a costat tot timpul atât.

Anul asta am zis să fie 300.000, că avem ultima zi de spectacol. Zice, nu putem să facem jumate, jumate! OK! Cât pui? Pun 100.000. Asta prin martie aprilie. Prin iunie zice, domn primar…. că nu avem bani… să vedem.

Am făcut o adresă și am primit răspunsul că, din considerente financiare, nu sunt bani și nu vor finanța. Am luat decizia repede, că noi contractasem servicii, tot, am zis că ultima zi n-o mai facem, ne limităm strict la ce avem.

(…) Nu vreau să intru în amănunte, dar s-a aprobat să se facă trei sensuri giratorii, așa la limita…Trei sensuri giratorii în Bolintin Vale, două sute și ceva de mii de lei. Adică nu poți să-ți ții promisiunile dar în schimb angajezi cheltuieli noi pentru că poate ultima oară când s-a învârtit pe lângă sensurile alea a zdrăngănit mașina? Chiar m-am supărat!”

După declarațiile primarului Nicolae Barbu, am cerut un punct de vedere și din partea președintelui CJ, Marian Mina, care a spus:

”Îmi pare rău pentru domnul Barbu că are o așa mare supărare, dar chiar nu sunt bani de data aceasta. Dacă cere corectitudine să o și dea, și să recunoască faptul că i-am spus că nu avem bani, că dacă dumnealui are banii să-i pună urmând să dăm partea noastră după rectificarea bugetară.

Asta e situația. Vreau să-i mai spun domnului primar că prioritățile mele sunt infrastructura rutieră, scolile, spitalele, proiectele de apă și canalizare din județ. Avem multe lucruri de făcut și trebuie să avem mare grijă de modul în care cheltuim banii. N-am spus că nu vreau, doar că n-o să iau de la investiții ca să finanțez un fel de ”Cerbul de Aur” la Giurgiu cum și-ar dori domnul primar.

Avem nevoie și de aceste festivaluri dar, dacă banii sunt puțini, prefer să-i investim în infrastructură nu în festivaluri cu costuri din ce în ce mai ridicate care satisfac anumite ambiții și gâdilă orgolii.”

În al doilea rând, este treaba Consiliului Județean cum cheltuie banii, mai ales că toate cheltuielile sunt aprobate de consilieri”.

M.B

 



Sursa: giurgiu-acum.ro
Articol sursa: Primarul Barbu este supărat pe Mina că investește un miliard de lei vechi în infrastructura județului în loc să-i dea pentru festivalul ”Marin Ghiocel”

Comentarii

comentarii