Fără categorie

PSD a depus plângerea penală la DNA pentru șantajul guvernului asupra primarilor social-democrați

Trei membri ai Guvernului PNL (ministrul Grindă, consilierul premierului Virgil Guran și secretarul general adjunct, Costel Barbu), sunt acuzați de constituirea de grup infracțional și de folosire a funcțiilor deținute pentru a obține un folos necuvenit pentru PNL.
Cei trei și-au folosit influența asupra instituțiile publice cu atribuții de control în domeniul alocării fondurilor pentru a-i șantaja pe primarii PSD, astfel încât să-i determine pe aceștia să-și schimbe apartenența politică, respectiv să se înscrie în PNL, acuză PSD.
De asemenea, social democrții consideră că s-au alocat, în mod discreționar, fondurile publice, pentru a obține foloase necuvenite pentru PNL, respectiv capitalul electoral al primarilor PSD asupra cărora s-au exercitat presiunile.
”Dacă Iohannis și-a făcut un obicei din a da ordine procurorilor cu ce dosare să se ocupe, ar trebui să ceară DNA să investigheze cu celeritate aceste infracțiuni comise de „Guvernul Său”.
Iohannis se face că nu vede hoția Guvernului Său în pandemie
Deși a susținut conferință de presă în care a abordat teme legate de pandemie, președintele Iohannis a tăcut mâlc cu privire la Raportul Curții de Conturi privind jaful național făcut de Guvernul Său sub paravanul pandemiei.
Deși a acuzat DIN NOU PSD pentru tot felul de lucruri închipuite, Iohannis nu a scos niciun cuvințel despre datele concrete privind prăduirea banului public de către PNL.
Este revoltător cum președintele țării refuză să vadă paguba de aproape 700 de milioane de lei- peste 144 de milioane de euro – rezultată din prejudicii ori grave abateri financiare”, spune PSD.
Controalele și verificările Curții de Conturi – 949 de controale care au condus la constatarea a 825 de cazuri de abateri, nereguli, erori și ilegalități – au fost impuse de Parlamentul României care prin hotărârea 4 din 16 aprilie, care a dispus ca în 60 de zile de la încetarea stării de urgență, Curtea de Conturi să controleze cum au fost gestionate resursele publice pentru această perioadă și să prezinte Parlamentului raportul corespunzător.



Sursa: giurgiu-acum.ro
Articol sursa: PSD a depus plângerea penală la DNA pentru șantajul guvernului asupra primarilor social-democrați

Comentarii

comentarii