Fără categorie

Raiffeissen, Alpha Bank și ProCredit Bank, atacate de hackeri

Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) a identificat, în ultimele săptămâni, atacuri de tip “real-time phishing” împotriva clienţilor unor instituţii financiare din România.

Băncile vizate de aceste atacuri sunt ProCredit Bank, Raiffeissen Bank şi Alpha Bank.

Într-un atac de tip real-time phishing, site-ul fraudulos este conectat în timp real cu platforma de online banking a băncii vizate. Odată ce utilizatorul introduce datele sale de autentificare pentru serviciul de internet banking, pagina de phishing cere utilizatorului să aştepte procesarea, cu un mesaj de tipul Aşteptaţi aprobarea băncii pentru solicitarea dvs. Vă rog să nu închideţi fereastra. Desigur, în tot acest timp în care utilizatorul aşteaptă validarea pentru a intra în platformă, atacatorii accesează în timp real contul de online banking şi iniţiază transferuri bancare frauduloase din contul utilizatorului-victimă”, explică specialiştii CERT-RO într-un material postat pe propria pagină de Internet.Potrivit sursei citate, numele de domenii utilizate de către atacatori pentru paginile de phishing seamănă cu URL-urile legitime ale platformelor de online banking. “Mai mult, pentru a introduce utilizatorii în eroare, sunt folosite tehnici de tip typosquatting (ex: goo.gle.com, în loc de google.com). De aceea este extrem de important ca, atunci când activăm online şi în special în cazurile în care facem tranzacţii, să nu acţionăm impulsiv, să nu ne grăbim şi să verificăm de mai multe ori informaţia, înainte de a executa o acţiune.CERT-RO recomandă vigilenţă, atunci când se efectuează plăţi online şi se utilizează serviciul de internet banking. “Dacă aţi căzut victimă acestui tip de atac, notificaţi urgent banca şi oferiţi detalii complete despre ce informaţii aţi furnizat şi când s-a întâmplat asta. Totodată, dacă aţi suferit pagube financiare, următorul pas este să vă adresaţi Poliţiei, pentru a deschide o investigaţie în acest sens”, informează instituţia.