Fără categorie

Realizatoarea TV, Marina ALMĂȘAN, a ales Giurgiu pentru lansarea celui de-al 8-lea Jurnal de călătorie

Vineri, 16 octombrie, la orele prânzului, iubitorii de carte sunt așteptați la lansarea unui inedit jurnal de călătorie. Este vorba despre a 13-a carte scrisă de Marina Almășan, cunoscuta realizatoare TV.
Volumul este al optulea jurnal de călătorie al acesteia, urmare a unei călătorii întreprinse în Suedia, la începutul acestui an („ultimul tren” înainte de declanșarea pandemiei în România, după cum chiar autoarea mărturisește). Proiectul a fost realizat în colaborare cu Ambasada Suediei la București.
„Am petrecut o săptămână la Stockholm, jurnalul redând, într-o manieră foarte personală, relaxat și cu umor, „aventurile“ mele la Stockholm, locurile pe care le-am cutreierat, oamenii pe care i-am cunoscut, mâncărurile pe care le-am degustat, experiențele de toate felurile pe care le-am avut.
Jurnalul conține și câteva interviuri cu personalități române din Suedia. Printre ele, cunoscutul designer Amelia Ursache și “regina naiului din Suedia” – solista la nai Dana Dragomir”, preciza, pentru „Jurnal giurgiuvean”, Marina Almășan.
Printre cei care au acceptat să promoveze cartea Marinei Almășan se numără și Benny Anderson, unul dintre cei patru componenți ai renumitei trupe ABBA. 

 
Jurnalul suedez al Marinei (fragment din prefața scrisă de Adrian Artene, director „Gândul” și „Can-Can”)
La mijlocul anilor ‘70, Premiul Nobel pentru Literatură îl încorona pe unul dintre cei mai lirici scriitori ai Suediei¸ Harry Martinson. Juriul atribuia atunci votul „pentru o creație scriitoricească prin care este captată picătura de rouă și oglindită în ea Cosmosul”. La o distanță de aproape cinci decenii, o româncă izbutește să capteze, într-un jurnal, apele Mării Baltice și să oglindească în ele Suedia, orizontul idilic care l-a inspirat pe Martinson.
Noul jurnal pe care Marina Almășan ni-l propune este despre hiptonicul crespucul nordic. Este despre frumusețea criogenată a unei lumi decupate dintr-un basm scandinav, odrăslit în pântecele seducătoarei imaginații a scriitoarei Astrid Lindgren.
Paralela dintre Marina și Martinson (până și frapanta similitudine sonoră te bulversează!) nu este sofistică. Dacă unul dintre romanele lui Martinson, ”Drumul spre Calea-ntoarsă”, reînnoia limbajul poetic și imagistica, prin jurnalul său despre Suedia, Marina face cale-ntoarcă către Poarta Nordului, după ce ne-a destăinuit deja Norvegia lui Henrik Ibsen, și reînnoiește cititorilor limbajul zăpezilor fără sfârșit și imagistica Luminilor perpetue ale Cerului.
Autoarea își proiectează încă de la început intenția de a explora trecutul unui popor fascinant. Titlul (cel puțin al manuscrisului, dacă nu cumva va fi suferit ajustări până la apariție) este mărturisitor: ”Pe urmele vikingilor. Jurnal de călătorie la Stockholm”. Marina ne replasează, astfel, în timp – parcurgând o axă temporală până la răsăritul anilor 700 – pe teritoriile istorice ale varegilor, ale lui Birger Jarl și ale nemilosului Gustav. Ea admite, în primele rânduri ale jurnalului, că atracția magnetică a ”argintului” picurat din Cer a purtat-o către Suedia: ”Un chef nebun de zăpadă mă-mpinge iarăși spre nordul planetei (…) acolo unde iernile se simt ca acasă, unde își are Palatul Crăiasa Zăpezii și unde albul face legea, cele mai multe luni pe an!” Reîntoarcerea în Suedia era o veche făgăduință pe care și-o făcuse cu vreo 15 ani în urmă, când întâlnise prima oară Stockholm-ul: ”Mi-am jurat atunci, în gând, să revin aici cu prima ocazie, dar să am timp să cutreier pe-ndelete locurile care mă lăsaseră aproape fără respirație…”
Dacă în jurnalul anterior ne-a redescoperit Christiania, numele de odinioară al metropolei Oslo, Marina ne devoalează de această dată tainele orașului dintre poduri, Stockholm. Un oraș străvechi, a cărui piatră de temelie a fost pusă în 1252, și care azi e capitala unei ”țări fabuloase (…), minunate (…), fermecătoare”, așa cum autoarea monumentalizează Suedia printr-un obelisc de epitete.
Prin jurnalul ei, Marina dobândește instinctual o nouă ”cetățenie”. Locurile întâlnite o convertesc, așa încât ea nu-și maschează sentimentul de apartenență față de Suedia: ”Haideți să revenim la Suedia noastră cea minunată!” (…) Permanent, cartea caută să ne retrocedeze o istorie pierdută a imperiului suedez de odinioară. Ea ne deschide la propriu ”Porțile istoriei”, ne introduce în Palatul regal cu 1430 de încăperi (reclădit din cenușa fortăreței medievale Tre Kronor – Trei Coroane, mistuite de flăcări în 1697) și ne dezvăluie comoara Suediei: ”Sala de aur” unde se păstrează una dintre cele mai bogate colecții antice.
Vasta perspectivă privind înapoi spre istoria vechiului Regat, ni-i relevă pe crâncenii războinici, temerarii, făuritorii de corăbii și exploratorii iscuți care erau, cândva, vikingii. Captivantă lor existență o motivează pe Marina să pătrundă în evurile întunecate ale istoriei, asemenea unui scafandru care răscolește străfundurile mărilor. Ea scoate la suprafață moștenirea vikingilor de azi.
Istovite de atâtea războaie, armele neînfricaților vikingi se odihnesc acum în muzeul Historiska. Acolo, unde descoperim celebrul cufăr pentru unelte de la Mastermyr, dar și rămășițele faimosului orășel comercial viking din Evul Mediu, Birka, printre care și locuințe vikinge austere. 
Marina ne prezintă, totodată, dovezile unei populații aproape dispărute – sami, dar și mărturiile uneia dintre cele mai sângeroase bătălii din istoria Suediei: cea din 1361, de la Gotland. O oroare medievală, o pagină îndoliată a istoriei vechiului Regat, sfârșită cu masacrarea curajoșilor fermieri de pe Gotland. Între timp, Suedia a găsit puterea să-și cicatrizeze această rană, să se împace cu istoria și cu urmașii sadicului rege danez Valdemar Atterdag.
Pelerinajele Marinei prin muzeele din Stockholm ne poartă, secvențial, în lumea ABBA, a dansului, a căluților din lemn, a fotografiei sau a culturii nordice, la Nordiska. Arta o magnetizează pe Marina. În Muzeul Național, ea ”dezgroapă” o generoasă colecție a lucrărilor lui Rembrandt, iar în Moderna Museet îi reîntâlnește pe Pablo Picasso și Salvador Dali. Jurnalul său încearcă să redea esența vieții, așa cum pictorul Carl Fredrik s-a străduit prin opera lui.
Viața culturală a capitalei suedeze este radiografiată, cum n-o cuprinde niciun ghid turistic. Cu un umor spontan, pe alocuri autocritic și cu o iscodeală reportericească intensă, Marina se infiltrează la un concert simandicos de jazz, iar pățaniile ei ar putea fi oricând scenariul unei super-comedii diafane de la Hollywood. Secundele se dilată în jurnalul ei. Ne povestește cu un verb contagios că a fost tentată să intituleze acest capitol ”Aventurile unor românce rupte-n —”. Chelnerul în jurul căruia gravitează daravera este insidiosul Tim ”o prăjină de om, dar amabil și surâzător” El o și pedepsește pe Marina, la capătul întâmplării, cu… o notă de plată vitriolantă: ”Tim reapare cu POS-ul. Ne tastează suma de plată: 260 SEK. OMG! Deci plătim și șampania, pe care noi, în naivitatea noastră, am crezut-o ca fiind din partea casei. – Rezervarea mesei nu am trecut-o pe nota de plată! – punctează galant Tim, mândru nevoie mare de generozitatea sa”.
Ca și în precedentul jurnal, unde s-a regăsit pe sine, printr-o metaforică regresie temporală, Marina își remărturisește afecțiunea aproape obsedantă față de universul maritim. Ea se îmbarcă la bordul vapoarelor de cursă lungă, ancorate în eternitate în Muzeul Naval, și pornește într-o călătorie imaginară către Asiile îndepărtate. (…) Jurnalul Marinei privește Suedia ca pe o grădină a Edenului, o lucrare a Divinității. În odiseea ei, autoarea își recalibrează legătura cu Dumnezeu, pe îl numește, familiar, ”Cel de Sus”: „Nu sunt eu din cale-afară de religioasă, dar tot am apucat să-i transmit Celui de Sus recunoștința mea pentru această nouă călătorie, adusă în viața mea”.
Prin jurnalul său însuflețit, Marina ne apropie Suedia de inimă, o națiune căreia îi datorăm patru premii Nobel: George E. Palade – laureat pentru Medicină, 1974; Elie Wiesel – distins pentru Pace, 1986; Herta Muller – pentru Literatură, 2009 și Ștefan Hell – pentru Chimie, 2014. Din acest punct de vedere, autoarea este o ambasadoare care dărâmă ziduri, înlătură granițe, iar pentru străduințele ei capătă răsplata în epilogul cărții: ”Pornind inițial în căutarea unui tărâm cu zăpadă, am dat peste unul de poveste. N-am găsit nămeți și nu m-a nins nicio clipă, dar am adunat amintiri pentru o viață întreagă”. Iar amintirile ei, prin acest jurnal, devin și amintirile fiecărui cititor în parte!
(Jurnal)
 
 

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Realizatoarea TV, Marina ALMĂȘAN, a ales Giurgiu pentru lansarea celui de-al 8-lea Jurnal de călătorie

Comentarii

comentarii