cap de ziarPreambul: Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
” Art 92:
(1) Acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului. Aceasta va include și misiunile de salvare aeriană și navală.
(3) Asistența medicală de urgență în prespital va fi organizată astfel încât timpul maxim de sosire la locul intervenției de la apelul de urgență să nu depășească:
A) 15 minute, pentru echipajele de urgență sau de terapie intensivă, în zonele urbane, la cel puțin 90% din cazurile de urgență;
B) 20 de minute, pentru echipajele de urgență sau de terapie intensivă, în zonele rurale, la cel puțin 75% din cazurile de urgență.”

Din nefericire, ” Tilică „, din Onceşti, se încadrează în procentul de 25 %. A decedat astăzi, 15 ianuarie 2019, după ce ambulanța a ajuns la mai bine de o oră după ce a primit sesizarea.4
Cum a murit Tilică cu zile :
De mai bine de un an, Micloi Florea, căruia oamenii din Onceşti îi spuneau Tilică, locuia singur, undeva la marginea satului Onceşti. Om muncitor, deşi ajuns la 69 de ani, acesta încă era în putere şi creştea mai multe animale. Aşa a făcut toată viaţa. Avea trei fete, acestea locuind în Giurgiu.
În dimineaţa acestei zile, Tilică s-a simţit rău. Pentru că nu ştia să folosească telefonul mobil, a plecat prin ninsoare la unul dintre magazinele din sat. Distanţa nu era foarte mare, aproximativ 1 km, era drumul pe care-l făcea aproape zilnic pentru a-şi cumpăra pâine.1
” Cred că era puţin trecut după ora 9, când Nea Florea a venit la magazin. Mi-a zis: sună repede la salvare ca eu mor, mă doare în piept şi în spate şi simt că nu mai pot respira”, spune Alexandru Tofan, consăteanul după telefonul căruia a fost făcut apelul la 112.
Eu i-am zis că formez numărul, dar, dacă poate, să vorbească el, că ştie cel mai bine ce să spună cum se simte.Se poate vede, pe telefon. Primul apel a fost la ora 9:14, s-a întrerupt şi am revenit după un minut. Pentru că nu auzea foarte bine, am dat telefonul pe speaker Cei de la ambulanţă l-au întrebat cum se simte, le-au spus că are dureri în piept şi în spate şi nu mai poate respira şi de dimineaţă a vomitat. L-au mai întrebat ce probleme de sănătate a mai avut, iar Tilică le-a spus că a fost operat în urmă cu aproximativ 10 ani de ulcer şi pancreas. Răspunsul celor de la ambulanţă a fost: să aştepte, că nu au pentru moment personal disponibil”.
După ce a sunat la serviciul de ambulanţă, Tilică a intrat în magazin şi s-a aşezat pe un scaun:
” L-am văzut pe Nea Florea în antreul de la magazin. I-a cerut lui Bebe (Alexandru Tofan) telefonul pentru a suna la salvare. Spunea mereu: mor, mor, nu mai pot, mă sufoc, mă doare în piept şi în spate. A sunat la salvare, apoi a intrat în magazin. A stat câteva minute pe scaun şi a zis că iese afară, că nu poate să respire. Era ora 9: 40 când a ieşit în antreu, când am auzit o buşitură. M-am uitat să văd ce s-a întâmplat, l-am văzut întins pe jos. Am strigat la un vecin şi am sunat, din nou, la salvare. (NR.apelul este înregistrat la 9:43) Mi-au spus: dv ştiţi câte solicitări avem? Apoi mi-au închis telefonul. Salvarea a venit după ora 10:30, o asistentă şi un şofer (o ambulanţă tip B, fără medic), iar şoferul după ambulanţă îmi spunea să tac, că se înregistrează. I-am spus că nu tac, că vreau să se vadă după cât timp au venit ei şi că omul ăsta a murit cu zile” spune, Anişoara Ciulacu, patroana magazinului.2
Ionel Chiriţă este cel care a încercat mai bine de 45 de minute să-l resusciteze pe Tilică.Om simplu, de la ţară, a făcut şi el ce a considerat că este mai bine:IMG_9653
Eram în magazin la doamna şi l-am văzut pe Tilică s-a oprit să vorbească cu un băiat, spunându-i că are dureri în piept şi că o să moară.Au sunat apoi la salvare. După ce a sunat, a intrat în magazin şi a stat pe un scaun. Eu am plecat acasă (Ionel are locuinţă chiar lângă magazin) când m-a strigat vecina. L-am găsit căzut cu faţa în jos. L-am întors şi l-am presat pe piept. A început să se învineţească şi să horcăie. Doamna Anişoara a sunat din nou la salvare şi i-am aprins o lumânare. Când au ajuns cei de la ambulanţă, Tilică era deja mort. Am încercat, dar nu am avut ce să fac”.1- fara detalii
Declaraţiile de mai sus sunt ale persoanelor aflate la faţa locului în momentul producerii tragediei.
Pentru a nua  exista bănuiala că se influenţează reciproc prin cele declarate, toate discuţiile cu martorii au fost făcute separat. Toţi trei au avut declaraţii care coincid: atât în ceea ce priveşte desfăşurătorul evenimentelor, cât şi intervalul orar în care acestea s-au derulat.
Pentru că acest desfăşurător, pe ore minute şi secunde este foarte important în acest caz.
Să vedem şi punctul de vedere al conducerii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Giurgiu, exprimat de către directorul medical, dr. Laudă Simion:
3„Pe tura din această dimineaţă am avut 7 echipaje: 6 ambulante tip B (NR.fără medic şi posibilităţi de resuscitare) şi o ambulanţă de tip C (NR. echipată complet şi cu medic).Au fost foarte multe apeluri în acesta dimineaţă , virozele din acestă perioada ne-au blocat complet.La ora 8:55, un echipaj a fost direcţionat la un caz din Gostinu, o persoană care suferea de diabet, intrată în lipotimie. Primul apel de la Onceşti l-am primit, prin sistemul 112, la ora 9:15. O persoană în vârstă ar fi declarat, din câte am înţeles de la colegii mei, că are dureri abdominale, a vomat şi că suferea de ulcer. Din cele declarate de către pacient, a fost încadrat automat ca fiind cod verde de urgenţă. Dacă ştiam că era vorba de un infarct şi, din ce bănuiesc, în această situaţie a fost un infarct masiv, intra sub incidenţa codului roşu. Prima ambulanta disponibilă a fost la ora 9: 51, aceasta a ajuns la caz la 10:07 şi a început protocolul de resuscitare.La ora 10:21 am primit solicitarea pentru al doilea echipaj. Încă nu ştim la ce oră au ajuns, pentru că nu este întocmit raportul.
Adevărul este că avem personal şi ambulanţe insuficiente. Toată lumea aruncă vina pe angajaţii ambulanţei, au fost învăţaţi să arate către noi. Persoanele aflate la faţa locului, care acum ne acuză, de ce nu au sunat la dispensarul şi la medicul din localitate? (NR. Pentru că în Onceşti nu există aşa ceva, un medic vine undeva la 3 luni pentru a prescrie reţete).
Acestea sunt resursele noastre, limitate, atât putem acoperi. Mult lăudatul sistem SMURD de ce nu are ambulanţe în Giurgiu? Unde sunt ei?
Un om a murit, poate avea şanse să trăiască, poate nu. Ce apare în desfăşurătorul Serviciului de Ambulanţă Giurgiu nu se corelează cu declaraţiile martorilor şi cu probele care ne-au fost prezentate:
1. În desfăşurătorul Serviciului de Ambulanţă Giurgiu apare ca primul echipaj a ajuns la caz la ora 10:07.
Sunt cel puţin patru dovezi care infirmă acest lucru:
A: O convorbire telefonică pe care Anisoara Ciulacu a avut-o la ora 10:08, cu nora sa, în care spune că salvarea încă nu a ajuns.
B.O fotografie realizată de către Bebe cu victima la ora 10: 12, unde nu există vreun echipaj de salvaredetalii1- fara detalii
C: Un martor direct, Ionuţ Preda, ce afirmă că la ora 10: 21 a întâlnit echipajul de salvare la Ghizdaru:” Veneam de la Ghizdaru, am reţinut ora deoarece vorbeam la telefon cu soţia şi m-a întrebat când ajung acasă. M-am uitat la telefon, era 10:21, când a trecut echipajul de ambulanţă pe lângă noi. Am fost patru persoane în maşină ce pot confirma acest lucru. Având acelaşi drum, i-am întâlnit în faţa magazinului”.
D: înregistrarea video a întregii intervenţii a primului echipaj de ambulanţă

Conducerea Serviciului de Ambulanţă Giurgiu spune că urmează să fie constituită o comisie de anchetă în acest caz. Ştim mult prea bine cum funcţionează astfel de comisii, probabil, mortul este de vină pentru că nu a ştiu să spun ce-l doare şi nu şi-a făcut analizele la timp.
Speranţa noastră este că, de acesta dată, vor respecta legea şi vor sesiza parchetul:” În cazul în care în care alertarea întârziată duce la consecinţe grave asupra vieţii sau integrităţii unei persoane, cazul este deferit autorităţilor competente în vederea investigării acestuia”Art 12. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Un om a murit, domnilor şi doamnelor de la Ambulanţă Giurgiu. Poate avea şanse să trăiască, poate nu, să aveţi sufletul liniştit că aţi făcut tot ceea ce depinde de voi, considerăm că este cel mai important.

PS: Mâine vom reveni cu dovezi video, prin care este arătată ora exactă la care prima ambulanţă a intervenit la aceast caz.



Sursa:
giurgiupesurse.ro
Articol sursa: Revoltător: Un giurgiuvean a murit după ce ambulanța a intervenit după mai bine de o oră

Revoltător: Un giurgiuvean a murit după ce ambulanța a intervenit după mai bine de o oră

Comentarii

comentarii

Etichetat pe:                
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com