România  ocupă locul 2  în Uniunea Europeană  la numărul  de morţi  pe şosele!

accidente-romaniaÎntr-o statistică sumbră făcută la nivelul statelor din UE,  România este fruntaşă în Europa, într-un clasament cinic: 5 vieţi omeneşti sunt curmate în fiecare zi în accidente produse pe şoselele noastre.

Cauzele principale, conform studiului, sunt: lipsa autostrăzilor, carosabilul ciuruit de gropi, investiţiile prea puţine (Aviz domnului ministru Cuc, la Ministerul Transporturilor!), dar şi nechibzuinţa şoferilor.

În România, creşterea numărului de autoturisme şi dezvoltarea insuficientă a infrastructurii au dus la o creştere alarmantă a numărului de accidente.  Despre starea autostrăzilor, puţine la număr, despre gropile din şosele nu are nici un rost să mai discutăm, întrucât  în România ne-am obişnuit să dăm în gropi şi la propriu şi la figurat, aceasta fiind singura explicaţie pentru lipsa de interes a celor de la Compania de drumuri. Însă cu siguranţă dacă von interlieva un şef de la această instituţie, vom afla că totul funcţionează în parametri normali, licitaţiile sunt pe SEAP şi peste ani lumină, este noul termen de reabilitare  a drumurilor  iar generaţiile viitoare se vor bucura de autostrăzi virtuale.

(Jurnal)



Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: România  ocupă locul 2  în Uniunea Europeană  la numărul  de morţi  pe şosele!