Fără categorie

Românii nu vor să prindă al doilea val al pandemiei la bloc. Cum se schimbă piața imobiliară din cauza coronavirusului

Băncile schimbă regulile jocului de pe piața imobiliară pe timp de pandemie. Două instituții bancare au majorat deja avansul pentru creditele pentru locuințe, una dintre ele chiar până la 35 la sută. Pe de altă parte, și cerințele românilor se schimbă: după două luni de izolare, nu mai vor să cumpere apartamente, ci case, a spus Dragoș Nichifor, broker bancar, la Digi24.
„Pot să confirm că sunt cel puțin două bănci care au crescut avansul de la 15% la mai mult” după izbucnirea crizei coronavirusului, a spus Nichifor.
„Aceste modificări sunt deocamdată cazuri izolate în sistem și am speranța și încrederea că celelalte bănci nu se vor ralia acestei creșteri de avans necesar pentru achiziția de locuințe, astfel încât într-un scurt timp să vedem că de fapt cele două bănci să revină asupra deciziei și să reintre în clasicul 15%”, a adăugat el.
Nechifor spune că aceste bănci încearcă astfel să nu atragă dosare noi pe care le consideră riscate în acest moment, deoarece consideră că un avans mai mare înseamnă mai multă încredere că oamenii își vor plăti ratele.
Pe de altă parte, spune Nichifor, sunt decizii izolate și există o probabilitate mai mare ca aceste bănci să revină la avansul de 15% decât ca alte bănci să crească la rândul lor avansurile, pentru că acest lucru ar însemna o scădere a pieței.
Nichifor spune că, după un moment de pauză datorat stării de urgență, românii au reînceput să caute locuințe noi.
„Există o tendință majoră de căutare de case în acest moment. (Oamenii doresc să îi prindă un posibil al doilea val, n.r.) la casă și nu în apartament. În acest moment, toți cei care ne contactează își caută case și s-ar putea să avem o explozie pe zona aceasta”, a spus el.

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Românii nu vor să prindă al doilea val al pandemiei la bloc. Cum se schimbă piața imobiliară din cauza coronavirusului

Comentarii

comentarii