Fără categorie

 Șefa DSP Giurgiu, o adevărată ”bombă biologică” în perioada cât a fost asimptomatică!

 

Scandalul provocat de abuzul făcut de DSP Giurgiu în ceea ce-l privește pe președintele CJ Giurgiu, Marian Mina (carantinat 14 zile desi avea două teste negative) este departe de a se fi încheiat.

Ironia sorții a făcut ca, în timp ce doamna Micu îl sechestra în casă pe Mina, sănătos fiind, dumneaei era o adevărată ”bombă biologică”, fiind purtătoare a teribiluilui virus.

Iar asta ne spune chiar comunicatul de presă al DSP Giurgiu pe care îl atașăm mai jos care ne spune că doamna director nu s-a testat ca ș contact al unei persoane infectate, ci pentru că deja făcuse boala:

Așadar, doamna Micu s-a testat, la cerere, pe data de 29 iulie 2020, după ce a prezentat simptome.

OOOOPS! Păi, ce știm noi, din patologia acestei boli? Că, perioada de incubație, adică  intervalul cuprins între momentul infectării și cel al apariției simptomelor,  este de pâna la 14 zile, iar durata medie de apariție a simptomelor este de 5 zile.

Asta înseamnă că, dacă nu 14 zile, atunci măcar 5, doamna directoare a fost asimptomatică, perioadă în care a avut contact cu o mulțime de oameni.

Este știut faptul că, în ciuda numeroaseor dezmințiri, doamna directoare a fost, în ultimele 14 zile prezentă de mai multe ori în sediul Prefecturii – există martori în acest sens –  condiții în care afirmația că s-a întâlnit cu conducerea instituției doar on line, cade!

Cade și afirmația făcută în comunicatul Prefecturii că, în ziua testării, privind întâlnirea dintre cele două doamne pentru că directoarea DSP era asimptomatică cu 14 zile înainte.

Avem toate motivele să ne îndoim de veridicitatea afirmațiilor făcute în comunicatele Prefecturii și asta dacă ne gândim că și în cazul șefului ISU, doama prefect a negat ceea ce se afirmase într-un comuncat anterior. Obligată de presă, a recunoscut întâlnirea cu acesta dar a zis că a fost una…scurtă și protejată.

Așadar, așteptăm din partea DSP, care oricum nu comunică nimic fără acordul Prefecturii, să ne spună dacă ancheta epidemiologică făcută cuprinde și Prefectura Giurgiu și persoanele plasate în carantină, dacă sunt persoane publice.

P.S Îi dorim doamnei director Micu să treacă cu bine peste această încercare și să se însănătoșească cât mai repede.

Demersul nostru are legătură doar cu partea profesională a vieții ei, postură din care are puterea de a dispune de viața altor oameni, de drepturile și libertățile lor.

Atunci când această putere poate fi folosită cu rea credință, ca în cazul președinteli CJ Giurgiu, ea devine subiect de interes public.

M.B

 

 

 



Sursa: giurgiu-acum.ro
Articol sursa:  Șefa DSP Giurgiu, o adevărată ”bombă biologică” în perioada cât a fost asimptomatică!

Comentarii

comentarii