Fără categorie

Structurile M.A.I. din Giurgiu – mobilizare pentru referendum

Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. angrenate în organizarea și desfășurarea Referendumului din 6 și 7 octombrie 2018 au luat toate măsurile, din competență, pentru asigurarea unui climat de liniște și siguranță publică.

Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum și un mod de acțiune corect și echidistant al forțelor implicate.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Județean de Jandarmi și Gruparea Mobilă de Jandarmi Ploiești, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, precum și alte structuri M.A.I.), se vor afla în misiuni, pentru  asigurarea măsurilor de protecție, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

 

Măsurile de pază și protecție instituite la locațiile secțiilor de votare presupun prezenta polițistului, pentru a preveni apariția unor incidente de natură să perturbe procesul de votare.

 

În acest context, precizăm că 40 de polițiști vor asigura paza și protecția la 10 secții de votare, dintre cele 245 ce se vor constitui pe raza județului Giurgiu, iar pentru restul secțiilor de votare, dispozitivul va fi asigurat de celelalte structuri ale M.A.I..

 

De asemenea, peste 208 polițiști, se vor afla în stradă, în perioada 6-7 octombrie,  pentru a asigura măsuri de ordine și liniște publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale.

 

Pentru intervenția efectivă la eventuale incidente, polițiștii angrenați din paza și protecția secției de votare vor fi sprijiniți, la cerere, de patrulele de poliție aflate în dispozitivul curent de intervenție la evenimentele semnalate, care își vor desfășura activitatea în zonă.

 

Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, aproape 458 de polițiști vor fi

 

constituiți, zilnic, în rezerve (luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști).

 

Până la repartizarea buletinelor de vot și a celorlalte  materiale necesare votării la secțiile de votare, 54 de polițiști și un jandarm vor fi în misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate.

 

Inspectoratul de Jandarmi Județean Giurgiu va avea în responsabilitate 92 de secții de votare dispuse în 23 de locații, unde vor fi prezenți peste 324 de jandarmi. Pentru un plus de siguranță, vor fi constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune, 98 de jandarmi.

 

Jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.

 

320 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență vor asigura desfășurarea în bune condiții a referendumului.

 

Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor.

 

De asemenea, specialiștii ISU desfășoară activități de instruire pe linia prevenirii situațiilor de urgență cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență.

 

Totodată, 285 de polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu/Serviciul Teritorial al Politiei de Frontieră Giurgiu vor asigura paza și supravegherea a 57 de secții de votare aflate în zona de competență.

 

Pentru mai multe informații privind procesul electoral, puteți consulta, pe pagina unității noastre, accesând bannerul special creat în acest sens, care vă direcționează pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, unde puteți găsi atât prevederi cu caracter general privind organizarea Referendumului, cât și actele normative incidente și contravențiile și infracțiunile prevăzute de acestea.

 

În acest context, vă recomandăm să respectați legislația electorală și regulile de conviețuire socială. Sesizați orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant M.A.I.!

The post Structurile M.A.I. din Giurgiu – mobilizare pentru referendum appeared first on Stiri Giurgiu | Cotidian local de informatie si atitudine.



Sursa: stirigiurgiu.ro
Articol sursa: Structurile M.A.I. din Giurgiu – mobilizare pentru referendum

Comentarii

comentarii