Fără categorie

Timp de două săptămâni, DSP a tratat cu indiferență o familie auto-izolată la domiciliu!

Cu puțin timp în urmă, pe un site de socializare a apărut o imagine însoțită de un comentariu cel puțin înspăimântător:
„Cât de serioasă este problema???
În urmă cu o oră aflu că pe scară am o familie izolată la domiciliu.
Aflu asta de la echipa Poliției Locale și angajații PMG care le-a adus mâncare.
După aproximativ 25 de min de la plecarea lor,de la familia respectivă iese tatăl doamnei aflată în carantină,cui ne plângem ce facem???
Poate răspunde cineva???”, scria indignat giurgiuveanul cu pricina.

Evenimentul s-a produs în municipiul nostru, pe strada București, în blocul 35/511.
La scurt timp de la apariția acestui mesaj, persoana aflată în auto-izolare la domiciliu a venit cu o explicație legată de situația sa:
„Permiteți-mi să vă spun eu, persoana direct implicată, cât de gravă este situația, legat de cea a postat vecinul meu. Numele meu este Mădălina Tudorache, dar vă scriu de pe profilul iubitului meu, pentru că nu fac parte din acest grup. Eu și familia mea suntem în a 14-a zi de autoizolare la domiciliu. Azi au venit să ne aducă provizii la ușă, a fost prima dată în 14 zile. Cei de la DSP nu ne-au contactat deloc în toată această perioadă, singurii care ne-au verificat în fiecare zi au fost cei de la Jandarmerie și am păstrat legătura zilnic cu medicul de familie. Există dovezi în acest sens. Având un copil cu epilepsie și autism, era normal că să îmi aducă cineva medicamente pt el. Poate vecinul meu, ar fi trebuit să menționeze că tatăl meu nu a stat în scara blocului mai mult de câteva minute, cât i-a luat să urce și să coboare. Înainte de a crede toate zvonurile unor „binevoitori” rugămintea mea este să încercați să aflați adevărul de la cei direct implicați”, a mai scris pe același site de socializare persoana direct implicată.
Din nefericire, apare încă o dovadă a lipsei de interes manifestate de către cei de la DSP, probabil „depășiți” de situație. Pe lângă lipsa de comunicare cu presa, pe care au adoptat-o ca literă de lege, iată că pentru cei din conducerea și angajații DSP nici măcar de oamenii de care ar fi trebuit să se intereseze, nu contează!
Doamne ferește să apară vreun caz mai grav, sau situația să escaladeze, pentru că nu știm ce s-ar putea întâmpla!
Chiar, ce spuneți, doamna director al Direcției pentru Sănătate Publică, dacă tot nu vă pasă de SĂNĂTATEA PUBLICĂ, nu ar fi bine să vedem din partea dumneavoastră, până nu e prea târziu, o demisie de „onoare”?
(Jurnal)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Timp de două săptămâni, DSP a tratat cu indiferență o familie auto-izolată la domiciliu!

Comentarii

comentarii