Valentine’s Day – O sărbătoare occidentală a iubirii din ce în mai populară la români

Ziua Sfântului Valentin sau Ziua îndrăgostiţilor este sărbătorită, în fiecare an la data de 14 februarie, în mai multe ţări din întreaga lume, inclusiv în SUA, Marea Britanie, Canada, Japonia, Franţa, China şi India. Românii sărbătoresc Dragobetele pe 24 februarie, o sărbătoare care păstrează unele atribuţii ale zeului dragostei în mitologia romană, Cupidon, fiind patronul dragostei şi al bunei dispoziţii.
Legenda Sfântului Valentin
Odată era un împărat roman al cărui nume era Claudiu al II-lea. El era un luptător îndârjit și a avut multe războaie. El a vrut o armată puternică, dar majoritatea bărbaților romani nu doreau să meargă în luptă. Împăratul s-a gândit că, în locul luptei, bărbații preferau să stea acasă cu soțiile și copiii lor. În consecință, Claudiu a decis ca niciunul dintre soldații din Roma să nu se mai poată căsători. Împăratul s-a gândit că această lege îi va face pe bărbați să meargă la război și să lupte ca niște adevărați soldați.
Valentin, care era un preot crestin, credea că dreptul oamenilor de a se căsători era dat de Dumnezeu, iar Claudiu nu avea dreptul sa-l interzică. El a căsătorit în secret cupluri, cununiile fiind făcute în locuri secrete, pentru a nu putea fi găsit de împărat.
Într-un final, Claudiu l-a găsit și l-a arestat. Lui Claudiu i-a plăcut personalitatea lui Valentin, considerând că este un om tânăr și înțelept. L-a încurajat să renunțe la creștinism și să devină un soldat roman. Cand Valentin a refuzat, a fost întemnițat și condamnat la moarte. Până în ziua execuției, el a trimis scrisori de adio către prietenii săi și le-a semnat scriind „Adu-ți aminte de Valentin al tău.„
Valentin a fost probabil executat pe 14 februarie în anul 269 sau 270. Nu se cunosc toate detaliile legate de viața Sfântului Valentin și nu se știe dacă legenda are o bază istorică reală.
(Jurnal)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Valentine’s Day – O sărbătoare occidentală a iubirii din ce în mai populară la români

Comentarii

comentarii

Fără categorie
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com