Zilele Medicale ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu

Un eveniment organizat în premieră la Giurgiu reuneşte, astăzi şi mâine, cadre medicale din întreg judeţul Giurgiu, dar şi din Bucureşti.
Joi, 14 martie, a avut loc deschiderea evenimentului, cu discursuri ale oaspeţilor, dar şi cu oferirea unor diplome de excelenţă medicilor care au activat peste 3 decenii, la Spitalul din Giurgiu.

Viceprimarul Ion Dragomir le-a adresat câteva cuvinte celor prezenţi. „Dumneavoastră aduceţi sănătate în acest judeţ şi în municipiul nostru unde, din păcate, peste 23.000 de giurgiuveni sunt pensionari şi, aşa cum ştim, problemele de sănătate sunt mai frecvente la cei în vârstă. Tocmai de aceea, vă mulţumim pentru tot ceea ce faceţi pentru noi, vă urez mult succes la semnariile din aceste două zile şi să ne revedem, anul viitor, la cea de-a II-a ediţie a Zilelor Medicale ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu!”, a spus Dragomir.
Evenimentul ce a debutat azi este structurat în 2 zile de sesiuni interactive
interdisciplinare ce abordeaza subiecte de actualitate din obstetrica-ginecologie, ortopedie si traumatologie medicala, chirurgie generala, medicina interna si cardiologie, boli infectioase, pediatrie, neurologie, psihiatrie, oftalmologie, oncologie medicala, diabet zaharat nutritie si boli metabolice, endocrinologie, radiologie si imagistica medicala.

La eveniment a participat și deputatul giurgiuvean dr. Cristina Elena Dinu, care scria, cu această ocazie, pe contul său de socializare:
„Cu emoţia revederii colegilor mei medici giurgiuveni, cu onoare şi bucurie, am participat, astăzi, la deschiderea #Zilelor Medicale ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu!
Este un eveniment în #premieră pentru noi şi îmi doresc să devină o tradiţie, aşa cum se întâmplă la multe spitale din România!
Am participat la Zilele Medicale ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu şi în calitate de secretar al Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor. Astfel, le-am transmis medicilor giurgiuveni salutul colegilor mei din Comisie şi le-am dat asigurări că suntem, în permanenţă, conectaţi la problemele din sistemul sanitar românesc!

Totodată, încercăm să contribuim la realizarea unui cadru legislativ care să aşeze lucrurile pe un făgaş normal şi în acest domeniu de activitate!
Alături de majorările salariale, de oprirea exodului medicilor, de investiţii în infrastructura sistemului sanitar şi de toate celelalte măsuri PentruSănătate, îmi doresc şi ca Spitalul Giurgiu, unitatea sanitară de unde am plecat, să fie una modernă. Iar acest lucru se întâmplă, iată, cu sprijinul autorităţilor judeţene şi naţionale!
Le urez specialiştilor giurgiuveni şi invitaţilor lor să aibă două zile fructuoase, cu dezbateri utile, la Zilele Medicale ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu!”, scria deputatul giurgiuvean pe facebook.
(Jurnal)



Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Zilele Medicale ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu

Comentarii

comentarii