Fără categorie

„Ziua Pământului”, sărbătorită în avans la Giurgiu, cu desene pe asfalt şi concursuri cu premii

Începând cu anul 1970, Organizaţia Naţiunilor Unite a stabilit ca ziua de 22 aprilie să fie declarată „Ziua Mondială Pământului”.
Anul acesta, la Giurgiu, evenimentul este marcat cu câteva zile mai devreme, joi, 19 aprilie, Agenţia pentru Protecţia Mediului pregătind o serie de activităţi în care sunt antrenaţi, în special, copiii.
Astfel, începând cu ora 10,00, pietonala Mircea cel Bătrân va fi „centrul” în care elevii giurgiuveni vor participa la activităţi menite să formeze un comportament responsabil faţă de mediul înconjurător, care să stimuleze motivaţia pentru ocrotirea mediului în care trăiesc.
Conform informaţiilor primite de la APM Giurgiu, activităţile desfăşurate cu ocazia acestei zile au drept scop şi implicarea directă a copiilor în acţiuni concrete de cunoaştere şi protejare a mediului: concursuri interactive şi desene pe asfalt.
Toţi participanţii vor primi, din partea APM, materiale informative şi diplome care să le amintească de importanţa Zilei Pământului.
(Jurnal)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: „Ziua Pământului”, sărbătorită în avans la Giurgiu, cu desene pe asfalt şi concursuri cu premii

Comentarii

comentarii