După o serie de ezitări privind numirea noilor directori în câteva deconcentrate din Municipiul Giurgiu, unii în sfârșit   și-au văzut  visul cu ochii. Din păcate pentru noi toți, dar mai ales pentru destinul instituțiilor respective, numirile au fost  făcute strict politic, nefiind stabilite oarece criterii de competitivitate, ocupanților acestorCiteste pe larg

După ce, în apropierea finalului de an 2019, în localitatea în care agentul șef principal Mihai Bordei, ajutor de șef de post, își desfășoară activitatea, numărul infracțiunilor a crescut, iată că și începutul de an 2020 nu se dezminte. Asta deși, cu ceva timp în urmă, șeful Inspectoratului de PolițieCiteste pe larg

Marți seară, în Sala Mare, Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu a primit oaspeți actorii Teatrului de Artă din Deva cu un spectacol al regizorului Marius Oltean. „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, spectacolul realizat după roman cu acelaşi nume, de Ken Kesey (publicat în 1962), cel care a stat şiCiteste pe larg

Ca urmare a deciziei Parlamentului de a abroga pensiile speciale, judecătorii, dar și personalul auxiliar din Tribunalul Giurgiu, au decis suspendarea activității pe termen nelimitat. Pin urmare, la Tribunalul Giurgiu se vor judeca numai cauzele urgente, în timp ce Registratura și Arhiva vor funcționa cu program parțial de lucru, oCiteste pe larg

Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul şi pe Sfântul The post Sărbătoare MARE joi, 30 ianuarie! E CRUCE ROŞIE în calendarul ortodox appeared first on Cronica Giurgiuveana – Ziar Independent. Sursa: cronicagiurgiuveana.ro Articol sursa: Sărbătoare MARE joi, 30 ianuarie! E CRUCE ROŞIECiteste pe larg

  ”- Ce măăăă? Dana Adreea Danciu, această analfabetă care de-abia scoate trei vorbe printre două zâmbete tâmpe a fost angajată la Prefectură consilier al prefectului? Așa scrie aici, spuse domnul mai scund cu uimire în glas, în timp ce trecea, nervos, cu degetul pe ecranul telefonului. -Nu, mă, cică eCiteste pe larg

Preşedintele PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău a postat, recent, pe pagina sa de Facebook, un mesaj referitor la moţiunea de cenzură pe care PSD o va depune, mâine. „PSD depune moțiunea de cenzură pentru că modificarea legii electorale cu mai puțin de un an înainte de alegeri reprezintă o încălcareCiteste pe larg

Pentru că unii cititori nu au înțeles ce s-a adoptat și ce s-a respins ieri în Parlament, public legea in forma finală, pregătită pentru a merge la promulgare, dacă în 5 zile nu este atacată în totalitate sau numai în privința unor dispoziții la CCR, în procedura premergătoare promulgării. AdăugațiCiteste pe larg

Pe parcursul anului 2019, la nivel naţional, poliţiştii au emis 7.986 de ordine de protecţie provizorii, dintre acestea 2.958 fiind transformate în ordine de protecţie, anunţă IGPR. Cea mai parte a ordinelor de protecţie provizorii a fost emisă la solicitarea victimelor. Din punct de vedere al locului comiterii faptei, 66%Citeste pe larg

Niculae Bădălău , senator PSD : „Curtea Constituțională a admis, astăzi, 29 ianuarie 2020, sesizarea PSD privind neconstituționalitatea proiectului de lege asumat de Guvern pentru abrogarea OUG 51, prin care se modifică acte normative în domeniul transportului de persoane. CCR a arătat clar astăzi că practica Guvernului Orban de angajareCiteste pe larg

”PSD depune moțiunea de cenzură pentru că modificarea legii electorale cu mai puțin de un an înainte de alegeri reprezintă o încălcare gravă a principiilor democratice europene. Nu problema numărului de tururi de scrutin este în discuție, ci momentul în care se face o astfel de modificare. Moțiunea nu vaCiteste pe larg

La data de 27 ianuarie a.c., polițiștii Secției nr.8 Poliție Rurală Roata de Jos au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat de 53 de ani, din comuna Bucșani, județul Giurgiu, cu privire la faptul că fiica sa, STOIAN IULIANA MARIA CRISTINA, de 14 ani, a plecat deCiteste pe larg