Judecătorii CCR au decis, marți, că OUG prin care se doreşte liberalizarea sistemului sanitar este neconstituţională. În sesizare, Avocatul Poporului atrăgea atenţia că Ordonanţa încalcă dreptul la ocrotirea sănătăţii şi la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat. CCR a declarat, marţi, neconstituţională OUG prin care spitalele private pot accesaCiteste pe larg

  Potrivit unui ordin al Ministerului Agriculturii, publicat marți în Monitorul Oficial, pescarii trebuie să respecte câteva măsuri impuse de autorități. Aceștia trebuie să păstreze o distanță de 10 metri între ei, nu au voie să socializeze, să facă grătar sau să consume băuturi alcoolice. De asemenea, la intrarea peCiteste pe larg

Naționaliștii locali din Sibiu îi numesc vinituri pe cei cu origini regățene …stabiliți în urbea ciobănesc-săsească. Pe vremea în care Bălan era audiat în Parlament în cazul Caracal Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), deși este o structură militară, nu este subordonat Ministerului  Apărării Naționale. „Desprinderea totală din Ministerul Apărării NaţionaleCiteste pe larg

Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede condițiile de acordare a serviciilor medicale începând cu data de 15 mai, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. Actul normativ aprobat de executiv completează HG nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistențeiCiteste pe larg

Muzeul județean “Teohari Antonescu” Giurgiu prezintă în cadrul proiectului muzeal „EXPONATUL LUNII ” : Literatura pentru copii în ”Revista copiilor și a tinerimei”. Rolul literaturii în formarea personalității copilului. Expoziția prezintă “Revista copiilor și a tinerimei”, nr. 31 din 1916 și alte creații pentru copii: basme, povești povestiri: Frații Grimm,Citeste pe larg

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu din cadrul B.C.C.O. București, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – B.T. Giurgiu, au efectuat cercetări într-un dosar penal de pornografie infantilă. Sursa: gr.politiaromana.ro Articol sursa: CERCETAT PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂCiteste pe larg

Pe timp de ploaie, străzile sunt mai aglomerate! Circulați cu prudență și cu o viteză adaptată în permanență condițiilor de drum! Respectați-vă partenerii din trafic! Mare atenție la pietoni și bicicliști! Nu uitați de posibilitatea acvaplanării! Sursa: gr.politiaromana.ro Articol sursa: RECOMANDĂRI ALE POLIȚIEI RUTIERE PENTRU O DEPLASARE SIGURĂ ÎNCiteste pe larg

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu din cadrul B.C.C.O. București, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – B.T. Giurgiu, au efectuat cercetări într-un dosar penal de pornografie infantilă.   La data de 31 mai a.c. un tânăr de 19 ani bănuit de act sexual cu un minor și pornografie infantilăCiteste pe larg

Instituția Prefectului Județul Giurgiu vă informează asupra situației epidemiologice actualizate la nivelul județului Giurgiu, la data de 02.06.2020: cazuri confirmate – 223; cazuri vindecate și externate – 131; în carantină instituționalizată – 10 persoane; în autoizolare la domiciliu – 612 persoane. Starea acestora de sănătate este monitorizată zilnic de cătreCiteste pe larg

Un superb curcubeu a fost surprins de giurgiuveni după ploaia de astăzi. Precum un pod, acesta „lega” cele două maluri e Dunării… https://jurnalgiurgiuvean.ro/wp-content/uploads/2020/06/100928863_575389376724246_7357783980302663680_n.mp4 Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro Articol sursa: Curcubeu peste Dunăre, la Giurgiu (VIDEO)Citeste pe larg