Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat luni că, în şedinţa coaliţiei guvernamentale, s-au discutat liniile mari ale construcţiei bugetare pentru acest an şi anumite măsuri pentru restrângerea cheltuielilor, precizând că voucherele de vacanţă nu vor mai fi emise în 2021. foto arhiva „Rămân valabile voucherele de vacanţă emise anterior şiCiteste pe larg

Senatorul PSD Radu Oprea a susţinut, luni, că şcolile s-au redeschis „în acelaşi haos” în care au fost închise, iar toate cheltuielile necesare acestui proces sunt în responsabilitatea administraţiilor locale, care nu au sursă de finanţare, pentru că bugetul pe anul acesta nu a fost aprobat. Radu Oprea „Astăzi esteCiteste pe larg

Biroul Executiv al PNL a validat, luni, rezultatul negocierilor din coaliţia de guvernare privind funcţiile de prefecţi cu o singură abţinere, a anunţat preşedintele liberalilor, Ludovic Orban. Ludovic Orban „Astăzi în Biroul Executiv am validat rezultatul negocierilor. Validarea a fost făcută cu o singură abţinere. Nu am discutat decât chestiunileCiteste pe larg

Moţiunea simplă pe Sănătate iniţiată de PSD va fi depusă miercuri la Camera Deputaţilor, a anunţat senatorul social-democrat Radu Oprea. Radu Oprea „Au fost câteva teme dezbătute în şedinţa Biroului Politic Naţional şi cred că de maximă importanţă este moţiunea simplă pe Sănătate – ‘Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid.Citeste pe larg

Sindicatul Județean „Solidaritatea Sanitară” GiurgiuFederația “Solidaritatea Sanitară” din România Am ajuns la 15.000 de SUSȚINĂTORI ai respectării drepturilor legale și morale ale lucrătorilor din sistemul sanitar! Foarte mulți comparativ cu alte inițiative …asemănătoare ale altor organizații. Însă puțini dacă ne gândim la numărul total de beneficiari potențiali. Și foarte puținiCiteste pe larg