„America s-a întors. Alianţa transatlantică a revenit”, a declarat Joe Biden în debutul discursului său la Conferinţa de securitate de la München, potrivit Agerpres.  Referindu-se la stadiul actual al democraţiei, Biden a spus că „în prea multe locuri, inclusiv în Europa şi Statele Unite, avansarea democraţiei este atacată”, constatând căCiteste pe larg

În vizorul procurorilor s-au aflat atunci Oreste Tedorescu, Răzvan Ciobanu, Raluca Bădulescu, Marian şi Carmin Ionescu (liderul Direcţia 5 şi fiul acestuia) şi Elis Armeanca. Suspecţi în dosar au fost, conform portalului instanţelor de judecată: Carmin Ionescu, fiul liderului trupei Direcţia 5, Elis Armeanca, Răzvan Mihăiţă Ciobanu, dar şi alteCiteste pe larg

PLUS Giurgiu Inaugurarea Pistei 2 a Aeroportului Otopeni reprezintă un pas important pentru perspectiva de dezvoltare a aeroportului, însă el trebuie urmat de alți pași de reformă, dacă ne dorim ca această companie de stat nu mai fie doar „un loc călduț” pentru cei care vor loc bun de angajareCiteste pe larg

Potrivit poliţiei germane, angajaţii Biroului Federal pentru Transportul de Mărfuri au sesizat duba condusă de şoferul român, care circula haotic, pe toate benzile de sens de pe A4, la intersecţia Nohra, în direcţia Dresda, potrivit portalului de ştiri regionale TAG24. Conform sursei citate, deoarece şoferul nu a reacţionat la semnalele deCiteste pe larg

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu FĂRĂ BIBLIOTECI NU EXISTĂ CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE Sursă: „1000 de invenții, descoperiri și idei geniale”, Editura Aquila, 2009. Cartea o regăsiți în colecțiile Bibliotecii Județene Giurgiu sau accesând catalogul online al bibliotecii noastre la adresa: http://188.173.73.210:81/opacCiteste pe larg

Sindicatul Județean „Solidaritatea Sanitară” GiurgiuCopyright © 2020 F.S.S.R Un proiect al Centrului de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea” susținut de Federația „Solidaritatea Sanitară” din România memorial.solidaritatea-sanitara.ro Mihăilescu Dana | Memorialul Eroilor din Sănătate Copyright © 2020 F.S.S.R Un proiect al Centrului de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea” susținut de FederațiaCiteste pe larg

ISU GiurgiuIGSU – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania Nu vă lăsați descurajați de greutăți, dezamăgiri sau piedici. Ele fac parte din viață și scopul este să le depășim și să devenim din ce în ce mai buni. Meseria de pompier nu este deloc ușoară, iar obstacolele din caleaCiteste pe larg

O mămică de origine americană face furori pe internet. Femeia se mândrește cu cele mai frumoase gemene din lume, două fetițe care au acumulat o adevărată avere în mediul online. Deși este adesea criticată de către internauți pentru imaginile postate cu micuțele, mama fetelor se mândrește cu faptul că acesteaCiteste pe larg

Țara din care au venit cei mai mulți vizitatori străini în România în 2020 a fost dezvăluită de Institutul Național de Statistică (INS). Se pare că în anul izbucnirii pandemiei de coronavirus cetățenii unui stat pe care românii îl preferau pentru a-și petrece vacanțele au decis să facă ei vizitele,Citeste pe larg

Instituția Prefectului – Județul Giurgiu INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL GIURGIU CENTRUL JUDEȚEAN DE CONDUCERE ȘI COORDONARE A INTERVENȚIEI GIURGIU …Citeşte mai departePlatforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență, fiipregatit.ro, locul de referință pentru educarea și informarea populației despre situații de urgență sau dezastru. fiipregatit.ro Platforma Națională de Pregătire pentru SituațiiCiteste pe larg

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu .”BRÂNCUȘI” de Grigore Vieru (din volumul ”Rădăcina de Foc” – București: Editura Univers, 1988) Masă de piatră. Scaune goale de piatră. Așteaptă… Întoarcerea din bătălii A vitejilor voievozi. La ceas de taină Ei vor veni Să-și odihnească brațul De piatră, Fruntea grea ca de piatră ȘiCiteste pe larg