Cu profundă tristețe, anunțăm trecerea în eternitate, la vârsta de 73 de ani, a profesorului univ. Dr. Ștefan Păun. Prof. dr. Ștefan Păun a fost profesor la Facultatea de Științe Sociale, Umaniste și ale Naturii Hyperion, istoric și fost prorector al Universității Hyperion din București.  S-a implicat activ în dezvoltarea acestei instituții private de învățământ […]

Articolul Profesorul universitar dr. Ștefan PĂUN, a trecut în eternitate! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Echipa de economişti RoEM, într-un studiu asupra inegalităţii salariale lunare, indică o tendinţă descendentă la nivel naţional. Ei au evidenţiat existenţa a „trei Românii” din perspectiva bunăstării economice a populaţiei: 1. capitala cu cele mai mari salarii; 2. judeţele cu oraşe dinamice din punct de vedere economic, precum Cluj, Timiş sau Braşov, unde salariile depăşesc […]

Articolul Există trei Românii, din perspectiva bunăstării economice! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Institutul Național de Statistică a remis datele despre pensiile din Romania cât și despre  numărul mediu de pensionari în anul 2024 . Astfel că raportat la  anul  2024 la nivel național sunt  înregistrați  4,95 milioane de persoane (pensionari). Pensia medie lunară a fost de 2.581 lei, în creştere cu 22,1% faţă de anul precedent.  Pensionarii […]

Articolul Giurgiu, printre orașele cu cele mai mici pensii medii lunare!  apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Marți 29 aprilie, la Giurgiu, a fost sărbătorită Ziua Veteranilor de Război! În județul Giurgiu mai sunt în viață doar doi supraviețuitori ai celui de-al 2-lea Război Mondial. Din păcate după 80 de ani, Europa este afectată din nou de război, iar instituțiile statului sunt tot mai vigilente și mai conștiente de acest aspect. Astăzi, […]

Articolul Astăzi, la Giurgiu, a fost omagiată Ziua Veteranilor de Război! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Minivacanța de 1 Mai debutează joi, de Ziua Muncii, și ține până duminică. Mulți angajați au primit liber și pe 2 mai, motiv pentru care și-au planificat excursii sau city-break-uri în această perioadă. Mulți au ales însă să își petreacă minivacanța în România, iar un factor important în alegerea destinațieiCiteste pe larg

Consilierii judeţeni au aprobat marţi, în şedinţă extraordinară, o hotărâre pentru aprobarea studiului de fezabilitate a unui proiect de digitalizare a serviciilor publice din judeţul Giurgiu, finanţat cu fonduri europene în valoare de aproximativ 6 milioane de euro. „Vă supun atenţiei un proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico- economiceCiteste pe larg

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma efectuării unui control asupra unui autocar, 400 produse de îmbrăcăminte, toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute, precum și 24.600 de țigarete fără timbru fiscal. În data de 29.04.2025, în jurul orei 06:30,Citeste pe larg