4 IULIE, ZIUA JUSTIȚIEI „Justiția necesită putere,…

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu

4 IULIE, ZIUA JUSTIȚIEI
„Justiția necesită putere, inteligență și voință și seamănă cu vulturul.” (Leonardo Da Vinci)

ZIUA JUSTIŢIEI se sărbătoreşte în prima duminică a lunii iulie, anul acesta fiind marcată la 4 iulie.
A fost instituită în anul 1994, prin Hotărârea nr. 364 a Guvernului României și are menirea de a marca rolul şi importanţa puterii judecătoreşti, ale partenerilor justiţiei, ale tuturor oamenilor legii în încercarea de consolidare a statului de drept. Constitu…ie, totodată, şi un bun prilej pentru consolidarea relaţiilor instituţionale.
De-a lungul timpului, cu prilejul acestei zile, Uniunea Juriştilor din România şi/sau Consiliul Superior al Magistraturii au organizat o serie de manifestări, ce au inclus seminarii, conferinţe, dezbateri publice, zilele porţilor deschide la instituţiile de profil, la care participă magistraţi şi reprezentanţi ai profesiilor juridice liberale (avocaţi, notari publici, consilieri juridici, executori judecătoreşti), personalităţi ale vieţii publice şi juridice. Totodată, reprezentanţi din domeniu transmit, cu această ocazie, mesaje dedicate acestei zile.

SURSE:
– ***„Anuarul Justiției Române”. București: Centrul de Documentare și Informare Publică, 2008. 199 p.;
https://www.agerpres.ro/;
https://ro.wikipedia.org/wiki/.
Foto: volume aflate în colecțiile Bibliotecii Județene „I. A. Bassarabescu” Giurgiu, Sala de Lectură din Șos. București, nr. 53

Vezi mai mult+2

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.