A doua intervenție a pompierilor la un container din Slobozia care a luat foc

A doua intervenție a pompierilor la un container din Slobozia care a luat foc

Situație incredibilă în comuna Slobozia.

Un container în care locuiesc două persoane a luat foc, azi, după ce în octombrie anul trecut, același container a fost cuprins de flăcări.

Și acum, ca și atunci focul a pornit de la un răgaz aprins, lăsat nesupravegheat, pompierii fiind nevoiți să elimine riscul producerii unui explozii, după ce au înlăturat butelia.

Chiar și în aceste condiții, nimeni nu poate garanta că peste ceva timp nu se va produce un nou incendiu, sau vreo nenorocire, pentru că ceea ce au găsit pompierii este de nedescris.

Containerul modular este înțesat de fel și fel de lucruri, deșeuri menajere și nu numai, sute de articole textile și vechituri.

Containerul este pus la dispoziția celor două persoane de către primăra Slobozia, cea care este în măsură să verifice cum de au ajuns locatarii să îl transforme într-o groapă de gunoi, un focar de infecție, dar și un loc în care, mai devreme sau mai târziu, se poate produce o tragedie.

 

Situație incredibilă în comuna Slobozia. Un container în care locuiesc două persoane a luat foc, azi, după ce în octombrie anul trecut, același container a fost cuprins de flăcări. Și…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/a-doua-interventie-a-pompierilor-la-un-container-din-slobozia-care-a-luat-foc/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 1 februarie 2023 14:26

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.