Accident rutier grav la intrarea în pasajul Unirii, din Capitală & Un autocar cu cetățeni greci a intrat în limitatorul de înălțime

Un autocar plin cu persoane de cetățenie greacă a intrat în Pasajul Unirii, fără să respecte limita de înălțime.

În autocar se aflau 47 de ocupanți, dintre care 4 au rămas încarcerați. Acestea au rămas blocate sub plafonul turtit.  

Alte 15 persoane primesc îngrijiri medicale, fiind grav rănite.

Au fost alertate 6 echipaje SMURD, 6 SABIF, dar și Detașamentul Special de Salvatori. 

Potrivit surselor Antena 3 CNN, șeful DSU, Raed Arafat, se îndreaptă spre locul accidentului.  

Răniții vor fi duși la spitalele Floreasca și Universitar.

”Autocarul, care era cu mult peste limita admisă pentru a intra în pasaj, a reușit să izbească plafonul până la scaunele pasagerilor, astfel încât foarte mulți au fost evacuați și mulți se încercau a fi evacuați. O parte dintre doamne și domnișoare erau întinse pe carosabil, rănite, în așteptarea primului ajutor.

Când am făcut poza, acum 15 minute, nu erau acolo nici autospecialele de poliție, nici de ambulanță. În schimb, pasagerii care au reușit să iasă rapid din autocar încercau să dirijeze traficul astfel încât să blocheze pasajul și să nu îngreuneze accesul autospecialelor”, a povestit Robert Nicolae Feraru, martor, la Antena 3 CNN. 

Din primele informații se pare că autocarul a trecut de barieră cu partea din față, dar s-a oprit în instalația de aer condiționat, care este mai ridicată. Această instalație se pare că a agățat bariera care a deformat și a strivit plafonul autocarului peste pasageri. 

Prefectul Toni Greblă a anunțat la Antena 3 CNN că două dintre persoane sunt inconștiente. Asupra unei dintre acestea medicii efectuează manevre de resuscitare. Se pare că ar fi vorba despre un bărbat. 

SMURD spune că pacienții care au nevoie de intervenții chirurgicale sau ajutor medical vor fi împărtiți la toate spitalele de urgență din Capitală. 

Știre preluata de la 7Media.ro

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.