Ajunul Bobotezei – ce să faci să-ți meargă bine

Pentru a-ți merge bine, înainte de Bobotează ar trebui să respecți anumite tradiții. Iată despre ce este vorba.

În Ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie, se spune că se deschid Cerurile. În unele zone, copiii pleacă la colindat cu Chiraleisa, purtând clopoței și tălăngi, alături de vâsc, brad și busuioc la căciuli, scrie alba24.ro.

E bine să arunci boabe de porumb înaintea preotului când vine cu Iordanul ca să-ţi ouă găinile, iar când pleacă să mături după el ca să nu ai purici peste vară. O altă tradiție spune să nu arunci gunoiul de Bobotează, ca să nu îți arunci norocul.

Tot de Bobotează, se spune că dacă fetele se duc la râu înainte de ivirea zorilor, se bagă în apă şi își pun apă în cap de nouă ori, descântând „Apa curgătoare/Fă-mă iubitoare/Tinerii să mă iubească/Bătrânii să mă cinstească”, vor avea noroc la peţitori.

Se mai crede că cei ce vor vedea un cal alb în această zi, vor avea noroc tot anul. Dacă o fată nemăritată vede un cal alb de Bobotează, sigur se va căsători în acel an.

www.dcnews.ro

The post Ajunul Bobotezei – ce să faci să-ți meargă bine appeared first on Stiri Giurgiu | Cotidian local de informatie si atitudine.



Sursa: stirigiurgiu.ro
Articol sursa: Ajunul Bobotezei – ce să faci să-ți meargă bine

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.