Anunț selecție DIRECTOR ECONOMIC la APA SERVICE S.A. republicat

Anunț selecție DIRECTOR ECONOMIC la APA SERVICE S.A. republicat

Societatea APA SEVICE S.A. GIURGIU, anunță declanșarea procedurii de recrutare și selecție de candidați pentru nominalizarea în vederea numirii Directorului Economicla APA SERVICE S.A., conform OUG nr. 109/2011 și HG nr. 722/2016.

CONDIȚII DE PARTICIPARE

Pentru a aplica la funcția de Director Economiccandidatul trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

Are cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;

Cunoaște limba română (scris și vorbit);

Are capacitate deplină de exercițiu;

Are o stare de sănătate corespunzătoare funcției pentru care candidează, atestată pe bazaadeverinței medicale eliberată de medicina muncii;

Nu a fost destituit dintr-o funcție publică și/sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 5 ani;

Nu are înscrieri în cazierul judiciar și fiscal;

Nu a fost începută urmărirea penală pentru infracțiunile prevăzute la art. 6 din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor – declarație pe propria răspundere;

Nu a făcut poliție politică, așa cum este definită prin lege – declarație pe propria răspundere;

Nu se află într-una din situațiile prevăzute de art.88 din Legea nr.161/2003 privindunele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publiceși în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea faptelor de corupție, precum și cele referitoare la conflictul de interese și a statutului societății cu poziția de Director Economic al societății;

Are studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul economic;

Are minim 5 ani experiență în funcții de conducere/coordonare, dobândită în companii, unități administrativ-teritoriale și structuri asociate acestora, respectiv conducere a unor companii publice ori societăți din sectorul privat, în domeniuleconomic.

Potrivit cerințelor prevăzute de poziția ocupată candidații trebuie să dețină obligatoriu competențe în specializarea management financiar-contabil.

CUMULUL DE CRITERII DE EVALUARE

Competențe profesionale specifice sectorului de activitate

Competențe profesionale de importanță strategică

Competențe de guvernanță corporativă

Competențe sociale și personale

Experiență pe plan național și/sau internațional

Competențe și restricții specifice pentru funcționarii publici sau alte categorii de personal

Reputație personală și profesională

Integritate

Expunere politică

Abilități de comunicare interpersonală

Aliniere cu scrisoarea de așteptări a acționarilor (doar pentru candidații din Lista Scurtă)

Experiență de minim 5 ani în administrare și/sau management economic/financiar

Evoluția profitabilității

Nivel studii – minim studii superioare de lungă duratăfinalizate în domeniul economic

Înscrieri în cazierul fiscal și judiciar – zero

Notă: Candidații selectați conform cerințelor, vor fi evaluați pe baza matricei Directorului Economic, anexă la Profilul postului, postată pe site-ul APA SERVICE S.A. (https://apagiurgiu.ro/).

ALTE INFORMAȚII

Dosarele de candidatură vor fi depuse până la data de 26.05.2023 ora 16.00, obligatoriu pe suport hârtie, în plic închis și sigilat, la punctul de lucru EWORA RESURSE UMANE S.R.L., Municipiul Galați, Strada Domnească nr.13C, CENTRUL DE AFACERI DUNĂREA, Etaj 2, camera 213, Județul Galați, CP 800015.

Alte informații referitoare la conținutul dosarului de candidatură, depunerea declarației de intenție, comunicarea cu candidații, contestațiile și protecția datelor personale, se regăsesc în Anunț recrutare și selecțieDIRECTOR ECONOMICla APA SERVICE S.A., varianta integrală publicată pe site-ul APA SERVICE S.A. (https://apagiurgiu.ro/).

Persoană de contact CĂTĂLIN BURDUȘA, telefon 0756-084.813, e-mailcatalin.burdusa@jobewora.ro

Societatea APA SEVICE S.A. GIURGIU, anunță declanșarea procedurii de recrutare și selecție de candidați pentru nominalizarea în vederea numirii Directorului Economicla APA SERVICE S.A., conform OUG nr. 109/2011 și HG nr. 722/2016. CONDIȚII DE PARTICIPARE Pentru a aplica la funcția de Director Economiccandidatul trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: Are cetățenie română, cetățenie a altor […]


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/anunt-selectie-director-economic-la-apa-service-s-a-republicat/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 25 aprilie 2023 12:06

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.