Fiind într-o stare vădită de ebrietate, un bărbat de 53 de ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce și-a agresat soția, totodată, pe numele acestuia fiind emis și ordin de protecție provizoriu.
La data de 1 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Oraș Bolintin-Vale au fost sesizați de către o tânără de 13 ani, din orașul Bolintin Vale, cu privire la faptul că mama sa este agresată de tatăl său.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului ocazie cu care, a fost identificată apelanta, dar și mama acesteia, o femeie de 45 de ani care, a declarat verbal faptul că, în urma unor discuții contradictorii, dar și pe fondul consumului de alcool, soțul său de 53 de ani a început să-i adreseze cuvinte și expresii jignitoare și să o amenințe cu acte de violență.
Aflându-se în curtea locuinței, bărbatul în cauză, folosindu-se de un obiect aflat în curtea locuinței, a lovit-o pe soția acestuia, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma activităților de cercetare penală întreprinse, față de bărbatul în cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, totodată fiind luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.
De asemenea, pe numele acestuia a fost emis ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile.
The post Arestat pentru că și-a agresat soția… appeared first on Stiri Giurgiu | Cotidian local de informatie si atitudine.
Sursa: stirigiurgiu.ro
Articol sursa: Arestat pentru că și-a agresat soția…
Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.