Astăzi este Sfântul GHEORGHE, patronul spiritual al Municipiului Giurgiu. Cine a fost cel sărbătorit…!

Astăzi este Sfântul GHEORGHE, patronul spiritual al Municipiului Giurgiu. Cine a fost cel sărbătorit…!

 

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, se prăznuiește în fiecar an, la dată fixă, pe 23 aprilie. Circa un milion de români își aniversează astăzi onomastica.

Sf. Gheorghe a fost un general roman care a trăit între anii 275/280 – 303. A fost în garda împăratului Dioclețian și condamnat la moarte deoarece nu a vrut să-și renege credința.  A devenit astfel martir și unul dintre cei mai apreciați sfinți. Este pomenit de toate bisericile tradiționale în această dată de 23 aprilie. Este patron al mai multor orașe, regiuni, țări, printre care și orașul Giurgiu.

S-a născut la Cappadocia, într-o familie creștină de origine greacă. Împăratul roman Dioclețian a emis un decret în anul 303 prin care  interzicea religia creștină. Sfântul Gheorghe a decis astfel să-și mărturisească public credința, și-a vândut averea și a împărțit-o săracilor. I-a eliberat apoi pe robii din Palestina. Pentru toate astea el a fost întemnițat și torturat. Corpul său a fost străpuns cu sulița, apoi  tras pe roată, bătut în cuie, otrăvit și bătut cu vâna de bou.

Sfântului Gheorghe i se mai spune și Sângiorz. Este considerat ”cel mai mare peste câmpuri”, semănătorul tuturor semințelor. El poate învinge vrăjile și le arată comorile celor aleși. Este garantul tuturor învoielilor, patronul tinerilor și al armoniei familiale.

Obiceiuri, superstiții…

Tradiția spune că nu este bine să dormi în această zi. Nu se spală, nu se calcă și nu se fac treburi casnice. Cei care spală vor fi triști și vor plânge tot anul.

Este considerat a fi un zeu al vegetației, protector al naturii inverzite, al vitelor și al oilor, dar și al Forțelor Terestre Române.

În această zi se alungă spiritele rele cu ajutorul usturoiului, pelinului, cu rostopasca, leușteanul sau rugul de măceșe…

(Jurnal)

sursa: jurnal.ro

  Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, se prăznuiește în fiecar an, la dată fixă, pe 23 aprilie. Circa un milion de români își aniversează astăzi onomastica. Sf. Gheorghe a fost un general roman care a trăit între anii 275/280 – 303. A fost în garda împăratului Dioclețian și condamnat la moarte deoarece nu […]


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/astazi-este-sfantul-gheorghe-patronul-spiritual-al-municipiului-giurgiu-cine-a-fost-cel-sarbatorit/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=astazi-este-sfantul-gheorghe-patronul-spiritual-al-municipiului-giurgiu-cine-a-fost-cel-sarbatorit
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 23 aprilie 2023 13:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.