Astăzi îi sărbătorim pe Sfinții Constantin și Elena, doi dintre cei mai iubiți sfinți. Obiceiuri…Ce nu trebuie să faci în acestă zi…

Astăzi îi sărbătorim pe Sfinții Constantin și Elena, doi dintre cei mai iubiți sfinți. Obiceiuri…Ce nu trebuie să faci în acestă zi…

Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte în data de 21 mai  pe Sfinții Împărat Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena, doi dintre cei mai iubiţi sfinţi de către români, cunoscuţi  ca cei care au dat libertate creştinismului.Peste 1,75 milioane de români îşi serbează astăzi, onomastica, aproximativ 1,1 milioane dintre aceştia fiind bărbaţi, conform News.ro.


Această sărbătoare este legată de simbolul Sfintei Cruci, având în vedere că, potrivit legendei, Sfântului Constantin i s-a arătat semnul Crucii pe cer cu inscripția: „in hoc signo vinces” – „prin acest semn vei birui”, înainte de înfruntarea cu păgânul Maxențiu,

Totodată, legenda spune că Împăratului Constantin cel Mare l-ar fi visat pe Iisus Hristos, care i-a spus să pună semnul crucii pe steagurile soldaților pentru a birui în bătălie, iar Sfântul Constantin a făcut așa și a câștigat.

De asemenea, se spune că Sfânta Elena a descoperit la Ierusalim Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul.

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 – 22 mai 337), cunoscut ca Sfântul Constantin cel Mare, a fost împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306.

În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare a emis Edictul de la Milan, prin care creştinismul devine „religie permisă”, alături de altele din imperiu, el luând mai multe măsuri în favoarea Bisericii creştine, înlăturând din legile penale pedepsele contrare creştinismului.

În 321, Împăratul Constantin cel Mare a declarat duminica drept sărbătoarea săptămânală a creştinilor, zi de odihnă în imperiu, în care şi soldaţii asistau la slujbă.

Constantin le-a restituit averile creştinilor persecutaţi şi a creat cadru legal pentru a fi îngrijiţi bătrânii, orfanii şi săracii, a dat legi care întăreau căsă­to­ria şi pedepseau adulterul şi violul, a in­terzis practica uciderii copiilor, care era una răspândită printre romanii păgâni în sacrificiile către zei.

Elena, originară, probabil, din Drepanum (numit după aceea Helenopolis), din Golful Nicomidia, se presupune că era fiica unui hangiu. O legendă ulterioară spune că era fiica regelui Coel, care a căsătorit-o cu Constantius Chlorus I pentru a evita războaiele dintre britanici şi Roma. Constantius Chlorus a divorţat de ea, în jurul anului 292, pentru a se căsători cu fiica vitregă a lui Maximian, Teodora. Constantin, fiul Elenei, a devenit apoi împărat al Imperiului Roman şi, ca urmare a ascensiunii acestuia, ea a devenit o prezenţă importantă la curtea imperială. Numeroase biserici, din ţară şi din străinătate poartă hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

Sfântul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de către episcopul Eusebiu de Nicomidia. A murit la scurt timp (337) în Nicomidia și a fost înmormântat în biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol, ctitorită de el.

Este unul dintre motivele pentru care occidentul creștin refuză să-i recu­noască împăratului Constantin statutul de sfânt, conform crestinortodox.

Femeile obișnuiesc, pentru a alunga duhurile rele și necurate, să tămâie și să stropească cu agheasmă.

Sfinții Constantin și Elena nu este bine să divorţezi sau să renunţi la o prietenie pentru că toată viaţa veți avea o pierdere pe plan financiar sau sentimental. De Sfinții Constantin și Elena nu se spală și nu se lucrează.

Redacția cotidianului ”Jurnal giurgiuvean”, urează tuturor celor ce poartă numele celor doi sfinți sau diminutive ale acestora, o viață cât mai frumoasă și plină de satisfacții.

La mulți ani!

Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte în data de 21 mai  pe Sfinții Împărat Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena, doi dintre cei mai iubiţi sfinţi de către români, cunoscuţi  ca cei care au dat libertate creştinismului.Peste 1,75 milioane de români îşi serbează astăzi, onomastica, aproximativ 1,1 milioane dintre aceştia fiind bărbaţi, conform News.ro. Această […]


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/astazi-ii-sarbatorim-pe-sfintii-constantin-si-elena-doi-dintre-cei-mai-iubiti-sfinti-obiceiuri-ce-nu-trebuie-sa-faci-in-acesta-zi/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=astazi-ii-sarbatorim-pe-sfintii-constantin-si-elena-doi-dintre-cei-mai-iubiti-sfinti-obiceiuri-ce-nu-trebuie-sa-faci-in-acesta-zi
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 21 mai 2023 10:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.