BANII DIN PROGRAMUL ”ANGHEL SALIGNY” ADUC, ÎN SFÂRȘIT, CANALIZAREA ÎN COMUNA OINACU

BANII DIN PROGRAMUL ”ANGHEL SALIGNY” ADUC, ÎN SFÂRȘIT, CANALIZAREA ÎN COMUNA OINACU

După ani de zile în care sistemul de canalizare era doar un vis prea îndepărtat pentru locuitorii celor trei sate ale comunei Oinacu, primarul Fabian Țîrcă reușește ceea ce părea aproape imposibil și anunță semnarea contractului de finanțare pentru sistemul de canalizare, dar şi pentru o stație de epurare a apelor uzate.

Este un proiect extrem de important, un proiect pe care îl aşteptam cu toții şi care, iată că va deveni realitate! Acum urmează să efectuăm licitația şi sper eu că în maxim luna august sau septembrie să putem începe lucrările la canalizare”, a declarat vineri, pentru colegii de la Breaking News Giurgiu, primarul Fabian Țîrcă.

Acesta precizează că sistemul de canalizare şi apă menajeră va deservi satele Oinacu, Braniștea și Comasca și va fi compus din: rețeaua de canalizare; stații de pompare ape uzate şi stație de epurare. Valoarea totala estimata a proiectului este de 33.738.364 de lei.

Iar veștile bune pentru oamenii din comună continuă: şcolile vor fi modernizate! Acestea vor fi dotate cu mobilier nou, materiale didactice şi echipamente digitale pentru laboratoare.

“Am susținut şi voi susține mereu educația copiilor! Am înțeles că pentru a exista performanță copiii, dar și profesorii, trebuie să își desfășoare activitatea într-un cadru confortabil și adaptat la noile metode de studiu. Proiectul depus de primărie pentru dotarea cu echipament IT, mobilier nou şi materiale didactice va crea mediul optim de învățare pentru elevii noştri”, a mai declarat primarul comunei Oinacu.

Aşa cum a promis, primarul Fabian Țîrcă are cele mai multe proiecte începute pe fonduri guvernamentale, europene cât și pe buget.

Aproximativ 12 lucrări sunt în curs de realizare sau urmează să înceapă în comuna Oinacu.

Până în acest moment, județului Giurgiu i-a fost alocată suma de 1.178.814.542 de lei, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, proiecte ce au ajutat şi vor ajuta la modernizarea comunelor – mai punctează colegii de la Breaking News.

 

După ani de zile în care sistemul de canalizare era doar un vis prea îndepărtat pentru locuitorii celor trei sate ale comunei Oinacu, primarul Fabian Țîrcă reușește ceea ce părea aproape imposibil și anunță semnarea contractului de finanțare pentru sistemul de canalizare, dar şi pentru o stație de epurare a apelor uzate. “Este un proiect extrem de important, un proiect …


Autorul articolului C.E.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-news.ro/news/index.php/2023/05/20/banii-din-programul-anghel-saligny-aduc-in-sfarsit-canalizarea-in-comuna-oinacu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://giurgiu-news.ro/news/index.php/feed/
Titlu original Giurgiu News
Data originala articol 20 mai 2023 18:01

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.