Baza militară Fort McCoy din statul american Wisconsin adăposteşte în barăci albe 12.000 de refugiaţi afgani, din care aproape jumătate sunt copii. Oraşul în miniatură este mai mare ca orice oraş din Monroe County.
Alte şapte instalaţii militare care se întind din Texas în New Jersey funcţionează similar de la evacuarea haotică din luna august când mii de afgani au fost scoşi din propria ţară poate pentru totdeauna.
Dacă un grup iniţial de circa 2.600 de oameni, în mare parte traducători şi alţi colaboratori ai forţelor aliate în războiul de 20 de ani au fost mutaţi rapid în comunităţi americane, o vastă majoritate de afgani nu au putut părăsi deocamdată bazele americane şi altele de peste hotare.
„Am pus bazele unui oraş pentru aproape 13.000 de oaspeţi”, spune colonelul Jen McDonough, comandant-adjunct la Fort McCoy, unde un număr de 1.600 de soldaţi supraveghează mersul lin al lucrurilor la această bază militară.
Soldaţii au jucat meciuri de footbal cu refugiaţii, copiii au realizat activităţi organizate de voluntari în timp ce mamele lor au luat lecţii de engleză în clase improvizate. De asemenea, cu toţii au primit provizii şi haine de schimb.
Chiar dacă se simt bine primiţi, afganii spun că aşteptarea este grea.
„Am tot întrebat despre o dată de plecare. Nu avem slujbe şi nu facem nimic”, spune un fost traducător în vârstă de 36 de ani al ambasadei americane de la Kabul care a fugit cu soţia şi doi copii mici şi speră să poată locui la Sacramento.
Potrivit oficialilor americani, plecările au fost amânate de o epidemie de pojar, controale medicale, o campanie de vaccinare şi procedurile de imigraţie care presupun interviuri, examinări biometrice şi aplicaţii pentru permise de muncă.
Un alt motiv pentru întârziere este lipsa spaţiilor de locuit în condiţiile în care multe familii cer să se stabilească unde au prieteni sau rude sau unde există deja comunităţi afgane precum în California sau Washington D.C. Oficialii spun însă că există prea puţine locuinţe ce pot fi închiriate convenabil. În aceste zile Congresul american a adoptat o propunere de buget pentru alocarea a 6,3 miliarde de dolari pentru relocarea şi transferul refugiaţilor afgani.
„Am mărit capacitatea de cazare şi asigurăm oaspeţilor noştri mediul de care au nevoie”, spune generalul Glen D. VanHerck, comandantul Comandamentului Nordic care supraveghează operaţiunea de la Fort McCoy. Acesta a precizat că baza e pregătită să primească nou-sosiţi până la primăvară, eventual până se rezolvă problema locuinţelor.
Una din priorităţile pe termen scurt este însă vaccinarea împotriva pojarului, rujeolei şi poliomielitei, dar şi COVID-19.
Din august încoace la bază din Wisconsin au fost comise şi infracţiuni, o agresiune sexuală împotriva unui minor, respectiv un act de violenţă domestică, motiv pentru care doi refugiaţi sunt în custodia autorităţilor. Aceste infracţiuni, dar şi altele au fost raportate chiar de refugiaţi.
Printre refugiaţii de la Fort McCoy se află şi un grup de 148 de tinere care speră să-şi finalizeze studiile în SUA, dar şi un director al unei şcoli internaţionale şi un pilot al Forţelor Aeriene Afgane instruit de armata SUA.
Sunt afgani din provincii izolate ale Afganistanului, între care şi un bucătar pentru soldaţii americani. Unii afgani poartă haine tradiţionale, alţii sunt îmbrăcaţi în blugi şi tricouri. Doar circa jumătate dintre adulţi ştiu ceva engleză.
Farzana Mohammadi a făcut parte din echipa paralimpică de baschet şi se află în scaun cu rotile din cauza poliomielitei din copilărie.Visul ei să continue să practice sport de performanţă şi să studieze psihologia la Seattle.
„Gândul meu e mereu la părinţii şi sora mai mică”, spune Mohammadi, 24 de ani, despre familia sa din Kabul.
Circa 60 de persoane împart barăcile cu două niveluri cu paturi aşezate unele lângă altele şi despărţitoare din cearşafuri.
Barăcile sunt păzite şi s-au organizat mici comunităţi care pun la dispoziţie articole de igienă, organizează activităţi şi distribuie ceai, afea şi aperitive. Cei mai mulţi afgani preferă însă să spele de mână în loc să folosească spălătoriile automate.
Un imam se asigură că mesele din cantină sunt halal, dar cele cozi lungi se formează adesea pentru pizza.
Tensiunile dintre rezidenţii care locuiesc atât de aproape unii de alţii n-au întârziat să apară – oamenii s-au mai încăierat la cozi la cantină sau s-au implicat în certuri cu cei din alte triburi.
Câteva femei tinere necăsătorite s-au plâns că sunt hărţuite de bărbaţi pentru că se află acolo neînsoţite.
„Ne-au întrebat: Cum de sunteţi aici fără o rudă masculină?Noi refuzăm să tolerăm aşa ceva”, spune o tânără de 23 de ani care a făcut parte dintr-un grup de 148 de studente la Asian University for Women din Bangladesh care au fost obligate de pandemie să rămână la Kabul şi au fost evacuate împreună.
Femeia a cerut sprijinul sodaţilor pentru a fi mutate toate în alte barăci alături de alte afgane necăsătorite.
O provocare pentru mulţi dintre ei a fost însă ocuparea timpului zi de zi.
„Când am ajuns aici, stăteam în camere fără să facem nimic”, spune o studentă la economie în vârstă de 25 de ani.
De atunci însă mai multe studente au început să ofere lecţii de engleză mai întâi copiilor afgani şi apoi mamelor care au dorit să înveţe, şi au solicitat acest lucru.
„Cererea e foarte mare. Familiile au dificultăţi din cauza barierelor de limbă”, spune una dintre studentele-profesoare, potrivit reportajului New York Times.
Fostul pilot afgan s-a uitat în jur la copiii care exersau câteva fraze în engleză şi a observat: „Aceşti copii vor fi viitorul SUA. Se vor face oameni de ştiinţă, ingineri. Trebuie doar să ai răbdare cu ei”.
Read More
Reflectorul de Sud