Bilanț de poveste pentru pompierii de la ISU „Vlașca”: Peste 5900 de misiuni, peste 25.800 de apeluri, 3510 și 955 de incendii stinse! (1)

Peste 5.900 de misiuni, în 2025
Zilele trecute Conducerea ISU Vlașca a susținut o conferință de presă în care, ca în fiecare an la această perioadă, și-a prezentat bilanțul pe un an (2025), o poveste frumoasă și adevărată despre sacrificiu și eroism din partea unor oameni ce au intervenit în peste 5900 de misiuni duse la bun sfârșit, ce au salvat vieți, ce au stins case ce urmau să fie arse , răspunzând contra cronometru la zeci de mii de apeluri telefonice…
Principalele direcții de acțiune ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vlașca” al Județului Giurgiu au vizat în 2025: asigurarea intervenției rapide și eficiente în situații de urgență în zona de competență a inspectoratului; dezvoltarea și creșterea capacității operaționale de răspuns; continuarea perfecționării cooperării și creșterea eficienței managementului integrat în situații de urgență, cu toate componentele Sistemului Județean de Management al Situațiilor de Urgență; conștientizarea populației, a instituțiilor și a agenților economici asupra respectării și aplicării prevederilor legale în domeniul prevenirii situațiilor de urgență; și nu în ultimul rând, pregătirea continuă a personalului operativ pentru îndeplinirea misiunilor specifice.

Alo, Pompierii? … Veniți repede, arde….!
În anul 2025, peste 25.800 de apeluri la numărul unic de urgență 112 au fost direcționate către pompieri, acestea vizând incendii, accidente rutiere și casnice, explozii, inundații, efecte ale fenomenelor meteorologice periculoase, precum și misiuni de acordare a primului ajutor, salvare de persoane sau animale.
Ca urmare a acestor solicitări, subunitățile inspectoratului au fost angrenate în 5.960 de intervenții, recunoașteri și exerciții, ceea ce înseamnă o medie zilnică de aproximativ 17 misiuni, în scădere cu aproximativ 12% față de anul 2024.
Din totalul misiunilor, 3.510 au fost intervenții ale echipajelor SMURD, acestea având o pondere de 59%, ceea ce confirmă rolul esențial al componentei medicale în activitatea operativă a inspectoratului. În urma acestor intervenții, peste 3.500 de persoane au fost asistate de paramedicii giurgiuveni, o parte dintre acestea necesitând transportul de urgență la unități spitalicești pentru investigații și tratament de specialitate. Totodată, numărul intervențiilor SMURD a înregistrat o scădere de 17% față de anul 2024. Cele mai multe intervenții au fost determinate de afecțiuni medicale generale, urmate de traumatisme, afecțiuni cardiace, evenimente rutiere și intoxicații.
Polițiști instruiți să dea primul ajutor
În vederea creșterii nivelului de pregătire în domeniul acordării primului ajutor, au fost organizate activități de instruire pentru personalul din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, în urma cărora 210 polițiști au fost instruiți și certificați.
În completarea misiunilor de asistență medicală de urgență, o componentă importantă a activității operative o reprezintă intervențiile pentru stingerea incendiilor.
Din numărul total al acțiunilor de intervenție, 955 au fost incendii:
259 incendii în locuințe, gospodării, clădiri – în scădere cu 16%. Intervențiile au vizat, în principal, limitarea propagării focului, protejarea vieții persoanelor și reducerea pagubelor materiale; 43 de incendii de autovehicule, în scădere cu 24%, evenimente produse atât în trafic, cât și în parcări sau gospodării, care au necesitat intervenții rapide pentru prevenirea extinderii incendiilor către alte bunuri; 653 de incendii de miriști și vegetație uscată, în scădere cu 9% față de anul 2024. Acestea reprezintă, în continuare, o categorie semnificativă de misiuni, cu impact asupra mediului, terenurilor agricole și, în unele situații, asupra bunurilor cetățenilor.
Analiza cauzelor de producere a incendiilor evidențiază faptul că principala sursă de aprindere a fost scurtcircuitul, responsabil pentru aproximativ 40% din totalul incendiilor. Acesta este urmat de jar sau scântei, care au generat circa 23% dintre evenimente, precum și de flacăra deschisă, cu o pondere de 20%.
Cauzele probabile includ efectul termic al curentului electric, în proporție de 9%, și alte surse, care au reprezentat 5% din total.
În funcție de tipul obiectivelor afectate, se constată că majoritatea incendiilor au avut loc la construcții și locuințe individuale, acestea însumând 69% din total. Mijloacele de transport au fost implicate în 14% dintre cazuri, în timp ce locuințele multifamiliale au înregistrat un procent redus, de 1%. Restul de 14% au vizat alte tipuri de obiective.
Acestea au fost stinse independent și în cooperare cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.

Pe lângă intervențiile pentru stingerea incendiilor, celelalte acțiuni au vizat:
-
înlăturarea efectelor generate de inundații și fenomene meteorologice periculoase în 81 de situații, cele mai multe dintre acestea fiind înregistrate în luna octombrie, când mai multe localități s-au aflat sub incidența unor coduri roșu și portocaliu de ploi torențiale. Creșterea la acest tip de intervenții este de 285% față de anul 2024;
-
asanarea muniției – șapte misiuni, în scădere cu 58% față de anul 2024, ca urmare a reducerii numărului de elemente de muniție descoperite pe raza județului;
-
asistența persoanelor – 221 de misiuni, care au vizat sprijinul acordat Serviciului Județean de Ambulanță, transportul pacienților supraponderali, precum și intervenții pentru deblocarea ușilor în situații de urgență, în creștere cu 18%;
-
protecţia mediului – 15 acțiuni constând, în special, în sablarea carosabilului și îndepărtarea substanțelor periculoase în vederea prevenirii accidentelor rutiere și a poluării mediului, în scădere cu 59%;
-
salvarea animalelor – 55 de intervenții, acestea fiind surprinse în incendii sau în alte medii periculoase, în creștere cu 14%;
-
asigurarea sau supravegherea zonei de producere a situaţiilor de urgență- 313 de misiuni, în creștere cu 21%. Aceste intervenții au rolul de a proteja populația, de a facilita intervenția celorlalte structuri și de a preveni producerea unor evenimente secundare;
-
alte intervenții în situaţii de urgenţă – 130 de cazuri, în scădere cu 17%; misiuni în sprijin – 112, în creștere cu 28%; 254 au reprezentat sesizări neconfirmate, în scădere cu 0,7%.
De asemenea, s-au desfășurat 232 misiuni de recunoaștere a obiectivelor, în scădere cu 26% și 75 de exerciții, tot în scădere, dar cu 39%.
(Jurnal) (va urma)
Articolul Bilanț de poveste pentru pompierii de la ISU „Vlașca”: Peste 5900 de misiuni, peste 25.800 de apeluri, 3510 și 955 de incendii stinse! (1) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Peste 5.900 de misiuni, în 2025 Zilele trecute Conducerea ISU Vlașca a susținut o conferință de presă în care, ca în fiecare an la această perioadă, și-a prezentat bilanțul pe un an (2025), o poveste frumoasă și adevărată despre sacrificiu și eroism din […]
Articolul Bilanț de poveste pentru pompierii de la ISU „Vlașca”: Peste 5900 de misiuni, peste 25.800 de apeluri, 3510 și 955 de incendii stinse! (1) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/bilant-de-poveste-pentru-pompierii-de-la-isu-vlasca-peste-5900-de-misiuni-peste-25-800-de-apeluri-3510-si-955-de-incendii-stinse-1/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 6 februarie 2026 01:13
