Bizareriile partidului AUR: decizii şi personaje ciudate

Filiala Ialomiţa a formaţiunii a venit cu o premieră în politica românească. AUR Ialomiţa nu caută candidaţi pentru alegerile locale din două comune, ci direct primari. În condiţiile în care comunele Gura Ialomiţei şi Ion Roată au rămas fără edil, în cele două localităţi vor fi organizate pe 16 mai alegeri pentru funcţia de primar, iar AUR a lansat un apel public pentru găsirea persoanelor potrivite să candideze din partea lor. „AUR Ialomiţa scoate la concurs: 2 posturi de primar pentru Comunele Gura Ialomiţei/ Ion Roată.” Acesta era începutul mesajului celor din AUR, care menţionau criteriile pentru calificarea la funcţia de primar. Printre acestea era cerinţa ca un candidat să „nu fie infractor”.

De asemenea, printre criteriile pe care le impun pentru postul de primar figurează faptul că „nu îi e ruşine că e român”, a demonstrat ceva în „viaţa profesională de până acum” şi să nu fi făcut parte din fosta „clasă politică coruptă”. Ultimul criteriu, invocat şi la parlamentare, nu a fost aplicat în totalitate nici la precedentele alegeri. În rândurile AUR este, de exemplu, un deputat care trecut prin cinci partide. Până acum, Daniel Gheorghe Rusu a fost membru şi ales local din partea PUR, PDL, PNL, ALDE, iar în prezent este deputat AUR.

De la jocuri de noroc la Parlament

Un alt caz curios este cel al deputatului Ciprian Ciubuc. Deputat AUR din judeţul Brăila, Ciubuc a câştigat în 2020, până să ajungă în Parlament, doar aproximativ 2.500 de lei. 1.500 de lei au fost de la jocuri de noroc, mai exact în urma participării sale la o loterie grecească. Încă 980 de lei i-au intrat în conturi de la terenul pe care îl are arendat. Pentru cele zece zile de muncă în 2020, ca parlamentar de Brăila, Ciprian Ciubuc a câştigat aproape dublu, adică 4.200 de lei.

Deputatul AUR a avut venituri mici şi în 2019, când a câştigat doar 11.200 de lei, adică aproximativ 900 de lei pe lună, de pe urma unei firme pe care o administrează şi care se ocupă de imobiliare. În schimb, Ciprian Ciubuc deţine două case în Chişinău, Republica Moldova, ambele moştenite, şi un teren agricol în satul Ustia, tot din Republica Moldova. Un ultim amănunt pe care îl putem afla din declaraţia de avere este că verigheta sa e estimată la 1.200 de lei.

Probleme cu geografia României

Un alt deputat al Alianţei pentru Unirea Românilor, Călin Balabaşciuc, a trăit până de curând în eroare. Deşi deputat de Călăraşi şi cu cabinet în municipiul reşedinţă de judeţ, Balabaşciuc a scris pe pagina oficială de Facebook faptul că are biroul parlamentar în judeţul Constanţa. Alesul AUR, care nu are nicio legătură cu judeţul Călăraşi (el fiind din Suceava), a remediat eroarea, după ce presa a prezentat gafa parlamentarului.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.