Când ne putem întoarce la normalitate, de fapt. Valeriu Gheorghiță, avertisment tranșant

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare împtriva Covid-19, a menționat astăzi, când ne putem întoarce la normalitate. Potrivit acestuia, măsurile ar putea cunoaște o relaxare și înainte de atingerea obiectivului de 10 milioane de persoane vaccinate.

Valeriu Gheorghiță a menționat când ne putem întoarce la normalitate

Astăzi, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-covid, a menționat că românii ar putea renunța la restricții și în eventualitatea în care pragul de 10 milioane de persoane vaccinate, nu ar fi atins. Totodată, acesta a menționat că persoanelor vaccinate li se alătură și cele care recent au suferit de infectarea cu Covid, astfel că sunt imune pe termen scurt.

“Teoretic, ne putem întoarce la normalitate şi fără atingerea acestei ţinte, pentru că noi nu avem la acest moment date care să ne arate care este numărul real al persoanelor care au trecut prin această infecţie. Ştim că protecţia după infecţia naturală este estimată undeva la trei, după alte date până la şase luni.

Evident că şi acest tip de imunitate dobândită prin boală este important pe termen scurt, contribuie la controlul epidemiologic, însă, pe termen lung nu ne ajută. Pe termen lung rămâne vaccinarea singura soluţie eficientă care asigură protecţia faţă de situaţia de agravare epidemiologică”, a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare, conform Agerpres.

Valeriu Gheorghiță a afirmat că dacă lucruri vor evolua în mod pozitiv, această cifră de 10 milioane de persoane vaccinate nu ar trebui să ne oprească din a reveni la normalitate.

“Până la urmă, ce ne interesează şi prin vaccinare şi prin măsuri restrictive este să avem cât mai puţine persoane care se îmbolnăvesc, cât mai puţini oameni care îşi pierd viaţa din cauza acestei maladii şi să revenim la normalitate în condiţii de siguranţă”, a mai adăugat Valeriu Gheorghiță.

Valeriu Gheorhita a afirmat ca nu este nevoie sa atingem pragul de 10 milioane de persoane vaccinate
Valeriu Gheorhita a afirmat ca nu este nevoie sa atingem pragul de 10 milioane de persoane vaccinate

”Campania de vaccinare nu este o problemă de matematică”

În urmă cu apoximativ o săptămână, premierul Florin Cîțu afirma că am putea renunța la masca de protecție în momentul în care la nivelul țării, s-ar atinge pragul a 10 milioane de persoane vaccinate. Totodată, săptămâna trecută, Cîțu a mai adăugat că sunt șanse reale de a ajunge la 5 milioane de persoane vaccinate până la data de 1 iunie.

Cu privire la acest obiectiv, Gheorghiță a menționat că actuala campanie de vaccinare ”nu este o problemă de matematică, pentru că mai avem câteva necunoscute care țin de adresabilitatea și de dorința persoanelor de a se vaccina”. Astfel, aceste este de părere că ”nu trebuie să ne fixăm niște borne rigide, sunt estimări”.

“Cred că este esenţial ca din punct de vedere organizatoric să creăm cât mai multe modalităţi prin care o persoană poate să ajungă să se vaccineze şi vedem organizarea centrelor de tip drive-thru, organizarea evenimentelor de tip ‘maratonul de vaccinare’, completarea modalităţilor de programare prin prezentare directă la un centru de vaccinare, vaccinarea prin medicul de familie, vaccinarea prin intermediul operatorilor economici şi, suplimentar, vaccinarea în spitale cred că sunt suficiente modalităţi, cred că sunt cele mai multe modalităţi, pot să vă spun, la nivel european, prin care o persoană poate să îşi aleagă şi timpul de vaccin şi unde să se vaccineze şi când vrea să se vaccineze”, a mai precizat liderul CNCAV.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.