Care sunt valorile normale ale glicemiei. Ce spun doctorii

Ești fanul numărul unu al dulciurilor și ți-e teamă că ai putea avea probleme cu nivelul zahărului în sânge? Impact.ro îți oferă toate informațiile despre glicemie de care ai nevoie. Care sunt valorile normale pentru un om sănătos, dar și pentru diabetici, precum și cum poate fi ținută sub control glicemia, afli în continuare.

Ce trebuie să știi despre nivelul zahărului din sânge

Când vine vorba despre zahărul din sânge, mulți dintre noi au tendința să asocieze glicemia cu diabetul, una dintre cele mai des întâlnite boli cornice în întreaga lume. Între cele două există o legătură, însă confuzia apare mai ales când vine vorba despre mâncare. Așadar, glicemia reprezintă nivelul zahărului din sânge sau concentrația glucozei în sânge. La rândul ei, glucoza rezultă din procesul metabolic efectuat de organism prin digerarea alimentelor ce conțin carbohidrați.

Hidrații de carbon, adică zahărul și amidonul, provin în special din regnul vegetal, iar rolul lor principal constă în a furniza organismului energie. Digestia lor se face prin fermenți salivari, pancreatici și intestinali. Din descompunerea lor rezultă glucidul cu structura cea mai simplă, cu molecula mică, numit glucoză, din limba greacă glykos – dulce. Sub această formă simplă poate traversa peretele intestinului, ajungând în sânge ca glucoză propice organismului“, notează sensiblu.com.

Zahărul din sânge sau glucoza este principalul tip de zahăr care se găsește în sângele nostru, fiind principala sursă de energie a corpului. Misiunea sângelui este aceea de a transporta glucoza către toate celulele corpului, pentru ca aceasta să fie folosită ca energie.

Citește și: Ce alimente sunt recomandate pentru diabetici. Doctorii le-au dat undă verde

Care sunt valorile normale ale glicemiei

Cu toate că există mai multe substanțe care intră în categoria zaharuri/zaharide, precum: fructoza, lactoza, galactoza, zaharoza, glucoza rămâne cea mai importantă sursă de energie a noastră. Știai că din arderea unui gram de glucoză de către organism rezultă 4 calorii?

Glicemie. Tot ce trebuie să știi despre nivelul zahărului în sânge
Glicemie. Tot ce trebuie să știi despre nivelul zahărului în sânge

Pentru majoritatea persoanelor sănătoase, limitele normale ale glicemiei sunt următoarele:

  • între 72 și 108 mg/dl, pe nemâncate;
  • până la 140 mg/dl, la 2 ore după masă. 

Atenție, însă! Valorile pot varia puțin în funcție de metoda de laborator folosită, iar cifra glicemiei furnizează medicului informații prețioase în cazul unor afecțiuni.

Pentru cei cu diabet, limitele normale ale glicemiei arată astfel:

  • înainte de mese: de la 72 la 126 mg/dl, pentru persoanele cu diabet de tip 1 sau diabet de tip 2.
  • după mese: sub 162 mg/dl, pentru persoanele cu diabet de tip 1 și sub 153 mg/dl pentru persoanele cu diabet de tip 2.

În astfel de cazuri, una dintre principalele „unelte“ când vine vorba de a ține diabetul sub control este testarea glicemiei, cunoscută și sub numele de monitorizarea glucozei serice.

Dacă obișnuiești să ții diete sau ai un program de lucru foarte încărcat și sari peste mese, există posibilitatea de a te confrunta cu o cădere de glicemie. Iată care sunt principalele semne:

  • te simţi slăbit;
  • ţi-e foame;
  • eşti agitat;
  • ai ameţeli şi tremurături;
  • transpiri abundent;
  • ţi-e greaţă;
  • ai senzaţia de furnicături la extremități (mâini şi picioare).

De menționat că nivelul glicemiei poate fi reglat cu ajutorul unor hormoni specifici, respectiv hormoni hipoglicemici, pentru reducere, si hormoni hiperglicemici, pentru creștere. De asemenea, ea poati fi ținută sub control cu unele alimente care scad glicemia și reduc nivelul de zahăr din sânge.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.